Asfaltul proaspăt turnat pe una din principalele artere de circulaţie a Sucevei, bulevardul George Enescu, a fost spart vineri dimineaţă, pentru a se interveni la o conductă principală de distribuţie a gazului metan. Chiar de i-a nemulţumit pe cei care au fost afectaţi de restricţiile de circulaţie impuse în zonă pe durata lucrărilor, dar şi pe cei care se uitau cu jale cum deja se fac săpături pe strada abia refăcută, intervenţia celor de la E.ON a fost una absolut necesară, de execuţia acesteia depinzând siguranţa şi asigurarea utilităţilor pentru un număr mare de suceveni.
Mai exact, echipele de intervenţie ale E.ON GAZ au acţionat pentru a reface o conductă de gaz metan fisurată, care reprezenta un potenţial pericol dacă nu se intervenea la timp, existând riscul formării de „pungi” de gaze în subteran. Dar cum problema a fost depistată la timp, ca urmare a verificărilor periodice şi ale sistemelor de control ale furnizorului, intervenţia s-a făcut fără nici un risc pentru cei aflaţi în zonă, ba, mai mult, şi fără a fi necesară întreruperea furnizării gazului metan în oraş.
Intervenţia a fost făcută eficient, circulaţia rutieră fiind reluată vineri după-amiază pe sensul de mers ocupat de utilaje şi de echipele de lucru ale E.ON.
Readucerea străzii la starea iniţială, o problemă foarte importantă
Cât despre porţiunea de stradă afectată de săpături, conducerea Primăriei Suceava spune că vor fi luate măsurile necesare pentru ca bulevardul să arate la fel ca atunci când noul covor asfaltic a fost turnat.
„Avarii au fost şi vor mai fi. Important este să se rezolve problema, să nu se creeze altele mai mari. Oamenii au reticenţă faţă de aceste intervenţii pentru că de obicei, unde s-a spart strada, s-a lăsat ca după război. Dar acolo unde se reface profesionist, nici nu ar trebui să se cunoască. Asta am şi solicitat şi cerem tuturor celor care fac intervenţii la asfalt, să readucă strada la starea iniţială şi să avem o garanţie a lucrărilor efectuate. Mă aştept ca în cel mult câteva zile strada să arate la fel cum era înainte de săpătură”, a spus viceprimarul Lucian Harşovschi, care a şi autorizat intervenţia E.ON în cel mai scurt timp posibil, mai ales că era vorba de o problemă de siguranţă a cetăţenilor.
Conform prevederilor legale, prestatorul de servicii care face intervenţii la reţeaua stradală are obligaţia de a readuce strada la starea iniţială. În acest caz, strada va fi refăcută de cei care au turnat covorul asfaltic pe bulevardul George Enescu, adică firma Victor Construct, cu care cei de la E.ON au fost puşi în legătură, pentru ca lucrarea să fie făcută de aceeaşi „mână”.