O stradă din municipiul Suceava se află în şantier de o lună de zile, spre exasperarea locatarilor care stau în zonă şi care nu mai pot ajunge cu maşinile la casele lor. Este vorba de strada Ioan Carp Fluerici, calea de acces dinspre strada Gheorghe Doja, în Burdujeni, spre casele şi firmele din zona Castelul de apă.
Ieri, o maşină a unor locatari de pe această stradă a alunecat pe rampa din fier transformată în cale de acces provizorie, suferind avarii serioase. Exact în acelaşi loc, la finele lunii iulie, muncitorii firmei care efectuează lucrarea au reclamat că au fost ameninţaţi şi li s-au sechestrat mai multe unelte de lucru, de către un localnic nemulţumit de cum lucrează aceştia.
Proprietarilor li s-a sugerat să nu intre cu maşinile pe strada lor, până nu se termină lucrarea
Lucrarea care se face la intrarea pe strada Ioan Carp Fluerici este de reechipare a unui cămin de vane pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei. Localnicii au ajuns la capătul răbdării şi spun că muncitorii abia apar o dată la câteva zile în zonă. În acest timp, zona în care s-a săpat a fost acoperită cu două rampe de fier, instabile, care nu prezintă siguranţă. Aşa se face că ieri un autoturism VW a rămas blocat la intrarea pe această stradă, după ce una din rampele de fier s-a mişcat din loc.
Masca din faţă a autoturismului s-a rupt, maşina fiind scoasă cu greu din şanţul creat în urma lucrării nefinalizate.
„Dacă cineva are o problemă medicală nu se poate intra cu ambulanţa pe strada noastră, cu atât mai mult cu cât mulţi dintre noi avem şi copii mici. Şeful de lucrări ne-a zis să ne lăsăm maşinile pe strada Gheorghe Doja, să nu intrăm cu ele pe strada noastră. Sunt în jur de 40 de maşini pe această stradă, unele ale unor firme, ce să facem, unde să le parcăm? Avem deja problema asta de o lună de zile”, şi-a spus nemulţumirea proprietarul maşinii avariate.
Nemulţumiţi de ritmul în care se lucrează
Locatarii spun că ar fi înţeles situaţia dacă era vorba de câteva zile, însă consideră că lucrarea se face în ritm de melc, în bătaie de joc.
Constantin Munteanu, un alt localnic, a declarat: “Sunt case la peste un kilometru de strada Gheorghe Doja, multe maşini, inclusiv camioane ale unor firme care trebuie să treacă pe aici. Plus că sunt şi mulţi copii care pot să cadă accidental în această groapă. Nu se poate ca de o lună de zile lucrarea să nu fie încă finalizată”. Acesta şi-a lăsat ieri maşina parcată pe strada Gheorghe Doja, însă spune că nu există spaţiu pentru toate autovehiculele de pe strada Ioan Carp Fluerici.
Muncitorii lucrează sub protecţia unui agent de pază
În zona în care s-a petrecut incidentul de ieri, cu maşina avariată, se afla şi un agent de pază. Am aflat că de mai multe zile muncitorii care ajung în zonă sunt tot timpul însoţiţi de un agent de pază. Asta după ce societatea care lucrează în zonă a apelat la o firmă de securitate, pentru protecţia muncitorilor. Măsura a fost luată după ce la finele lunii iulie, muncitorii care efectuau lucrări la căminul de apă situat la intersecţia străzilor Gheorghe Doja cu Ioan Carp Fluerici ar fi fost agresaţi de un locatar din zonă. La vremea respectivă muncitorii au sunat la 112 şi au sesizat că au fost ameninţaţi, îmbrânciţi şi li s-au sustras sculele cu care lucrau. În urma incidentului, un şef din cadrul firmei Civ Vas Construct SRL a depus plângere penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi distrugere, reprezentantul societăţii de construcţii declarând că va depune plângere penală şi pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Agresorul identificat de poliţie este un locatar din zonă, care nu a putut intra pe strada Iaon Carp Fluerici.
Coşmarul va continua cel puţin până pe 20 august
Reprezentanţii firmei Pfeiffer, cei care sunt titulari la efectuarea lucrării, au precizat, ieri, pentru Monitorul de Suceava, că au înştiinţat locatarii de pe strada Ioan Carp Fluerici că între orele 8.00 şi 19.00, cât ei lucrează, nu se poate circula pe această stradă. Aceştia susţineau că drumul a fost semnalizat prin indicatoare, ca drum închis temporar. În realitate, ieri, la faţa locului era un singur indicator, care avertiza că drumul este îngustat provizoriu, pe perioada lucrărilor.
Reechiparea căminului pentru alimentarea cu apă potabilă este o lucrare care nu se poate face în câteva zile, au precizat constructorii, fiind necesare 21 de zile numai pentru întărirea plăcii turnate.
Locatarii de pe strada Ioan Carp Fluerici ar putea scăpa de acest coşmar abia în jurul datei de 20 august, au mai precizat reprezentanţii firmei austriece Pfeiffer.
( 6 aug 2015, 11:30:28
Adu-ți aminte, minusculă lichea pesedistă și tălâmbă, că și tu, la vremea ta, ai hăpăit ciuperci necântărite cu cupa IFRON-ului.