Scopul principal al lucrărilor de modernizare a bulevardului George Enescu, care se finalizează zilele acestea, este zădărnicit parţial de şoferii care, din comoditate, îşi lasă maşinile oriunde apucă, chiar de blochează o întreagă bandă de circulaţie.
Aşa se face că, în loc ca pe bulevard să se circule pe patru benzi, aşa cum a fost gândit, de obicei se circulă doar pe trei, sau chiar şi numai pe două, în unele cazuri.
De foarte multe ori, maşinile sunt lăsate în stradă, unde încurcă circulaţia, chiar de în jur sunt numeroase spaţii libere special create pentru staţionarea autovehiculelor.
Problema a fost sesizată şi de conducerea Primăriei Suceava, prin viceprimarul Lucian Harşovschi, care a făcut un apel public către cei care locuiesc în zona bulevardului George Enescu ori care lucrează pe acolo să respecte semnele de circulaţie şi marcajele rutiere făcute.
În caz contrar, aceştia vor avea de suportat consecinţele
„În scurt timp Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală au dat deja 85 de avertismente în acea zonă, dar şi trei amenzi. De săptămâna viitoare nu vor mai fi atât de indulgenţi, este preferabil ca cei din zonă să parcheze aşa cum trebuie. Ei vor spune că nu sunt locuri de parcare suficiente, dar azi am trecut de două ori pe acolo şi de fiecare dată, pe o parte erau maşini parcate ilegal, în vreme ce pe partea cealaltă, alveolele cu parcări amenajate aveau locuri libere”, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi, care a precizat că ar fi putut fi create şi mai multe locuri de parcare dacă nu ar fi existat acel scandal stârnit de intenţia de tăiere a teilor plantaţi pe marginea carosabilului acum zeci de ani.
„Este bine ca sucevenii să înveţe să folosească aceste locuri de parcare nou create, încât traficul să fie descongestionat şi să avem libere patru benzi de circulaţie, de la LIDL până sus la Catedrală. Pe anumite porţiuni de stradă, care vor fi semnalizate corespunzător, parcarea autovehiculelor va fi permisă după ora 19.00 până la 08.00 dimineaţa, încât riveranii să aibă la dispoziţie mai multe locuri de parcare”, a adăugat viceprimarul sucevean.
„Graba” şoferilor de a respecta regulile de circulaţie este vizibilă zi de zi nu doar pe bulevardul George Enescu, ci pe toate străzile Sucevei, unde fiecare parchează unde are chef, de obicei să-i fie cât mai aproape de locul unde are de ajuns, să nu „obosească” făcând câţiva paşi, fără a respecta dreptul pietonilor de a circula pe trotuarul pe care îl blochează cu maşina, ori, în alte cazuri, „gâtuind” traficul rutier cu autovehiculul lăsat în stradă, deşi în apropiere se găsesc locuri de parcare.
( 6 aug 2015, 11:34:38