Şoferul în vârstă de doar 23 de ani care conducea o autobasculantă şi care a pătruns pe contrasens, provocând un accident rutier în urma căruia a nenorocit o familie, este cercetat în stare de libertate, fără nici o măsură restrictivă, având inclusiv dreptul de a conduce în continuare. Sunt, pentru cei mai mulţi dintre noi, lucruri strigătoare la cer, însă în conformitate cu ceea ce prevăd Codul Rutier şi Codul Penal în vigoare. Prevederi care sunt în momentul de faţă literă de lege, însă care nu înseamnă că în viitor nu ar putea fi perfectate, acolo unde este cazul.
Vom explica în cele ce urmează de ce şoferul nu a putut fi reţinut nici măcar 24 de ore şi de ce i s-a emis dovadă de circulaţie.
S-au trezit în faţă cu o basculantă scăpată de sub control
Reamintim că joi, în jurul orei 11.00, Marius Ionuţ Gora, în vârstă de 23 de ani, din Sălaj, care conducea o basculantă pe E 85, la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, a pătruns cu vehiculul greu pe contrasens, pentru a evita un autoturism din faţa sa, al cărui şofer încetinise pentru a vira dreapta, în parcarea hotelului Sonnenhof, moment în care maşina de mare tonaj a intrat în impact frontal cu un autoturism VW Passat, condus regulamentar din sensul opus de mers de Ana Dirvariu, în vârstă de 27 de ani, din Suceava. În maşină se mai aflau soţul acesteia, Andrei, în vârstă de 31 de ani, pe locul din dreapta, în timp ce pe bancheta din spate erau mama tânărului şi copilul de 1 an şi 8 luni al cuplului. În urma impactului extrem de violent autoturismul a fost proiectat cu o forţă extremă în afara carosabilului.
Ana Dirvariu, tânăra de 27 de ani, şi soacra acesteia au murit la scurt timp după ce au ajuns la spital, din cauza gravelor leziuni suferite în urma impactului. Andrei Dirvariu a scăpat fără leziuni majore, trăind drama de a-şi pierde concomitent mama şi soţia. Copilul în vârstă de 1 an şi 8 luni a suferit un traumatism maxilo-facial, fiind transferat la un spital din Iaşi, în stare stabilă.
Pus în dificultate, şoferul basculantei a ales cea mai proastă variantă posibilă
Revenind la tânărul de 23 de ani, acesta a încercat să invoce faptul că şoferul din faţa sa a frânat brusc şi nu a semnalizat în prealabil, cauză din care el a fost nevoit la rândul său să frâneze brusc, moment în care a intrat în derapaj. Cert este însă că tânărul are culpa principală în acest caz, dacă nu chiar totală, pentru că circula fără a păstra o distanţă regulamentară în mers şi neadaptată la condiţiile de drum. Un alt aspect este legat de cum a reacţionat acesta în situaţia limită în care a fost pus, basculanta ajungând pe contrasens, ceea ce, în orice situaţie, însemnă cea mai proastă variantă posibilă.
Cum se explică, din punct de vedere legal, faptul că şoferul este liber ca pasărea cerului
Surse judiciare ne-au explicat că tânărul de 23 de ani, deşi pus sub acuzare pentru infracţiunea de ucidere din culpă, nu putea fi reţinut sau măcar pus sub control judiciar, în condiţiile în care nu a avut nici un fel de circumstanţe agravante (consum de alcool, conducere fără permis, fugă de la locul faptei etc.). Apoi, Codul Rutier prevede că şoferii nu primesc dovadă provizorie de circulaţie, pe perioada anchetei, doar dacă erau băuţi ori au provocat un accident în condiţiile nerespectării legislaţiei la trecerea la nivel cu calea ferată.
În aceste condiţii, şoferului de 23 de ani i s-a reţinut permisul de conducere, însă i s-a emis dovadă de circulaţie, valabilă deocamdată 15 zile. Acesta are dreptul să ceară ulterior ori de câte ori doreşte prelungirea dovezii de circulaţie, de la procurorul de caz. Permisul de conducere îi va fi anulat tânărului doar la finalul anchetei, după o condamnare definitivă, dacă va fi cazul. Abia după condamnare tânărul va primi o interdicţie de a conduce vehicule pe o perioadă de câţiva ani, în funcţie de cum vor aprecia judecătorii.
De la 21 de ani, tinerii pot conduce vehicule grele
O altă problemă readusă în actualitate de acest accident în care au murit oameni complet nevinovaţi este legată de vârsta la care un tânăr fără experienţă poate conducere un vehicul greu. După ultima modificare a Codului Rutier, la 21 de ani, un tânăr care obţine categoria necesară şi atestatul de şofer profesionist poate conduce legal un tir, dar şi un autocar de transport persoane. Nu este nevoie nici măcar ca acesta să fi avut anterior permis categoria B.
Despre cât de normale sunt aceste prevederi legale stau mărturie numeroasele accidente provocate în ultima perioadă de cei care conduc vehicule grele.
Veniseră de puţin timp acasă, din Italia, pentru a-şi petrece concediul
Ieri, cele două femei moarte în cumplitul accident au fost supuse necropsiei, care a relevat leziuni foarte grave, multiple, incompatibile cu viaţa, mai ales în cazul tinerei care s-a aflat la volan.
Ieri după-amiază, cele două trupuri neînsufleţite au fost depuse în Biserica Sf. Cruce din cartierul Obcini al municipiului Suceava. La această biserică va avea loc şi slujba de înmormântare a celor două, duminică, 2 august.
Ana şi Andrei Dirvariu aveau o casă în satul Sf. Ilie, însă au locuit în ultimii ani mai mult în Italia, unde stătea de altfel şi mama tânărului, a doua victimă a teribilului accident. De regulă aceştia veneau acasă, la Suceava, doar vara, în perioada vacanţelor din Italia. Aşa s-a întâmplat şi în acest an, cuplul care avea de crescut un copil de nici 2 ani ajungând la Suceava cu câteva zile înainte de tragedie. Un drum scurt, până la Fălticeni, avea să se transforme, într-o fracţiune de secundă, într-o dublă tragedie.
( 1 aug 2015, 13:59:26