Un bărbat din municipiul Rădăuţi a reclamat joi la poliţie că din casa pe care o are în construcţie pe raza localităţii şi care era aproape finalizată, fiind mobilată parţial, dar nelocuită, i s-au furat mai multe bunuri.
Păgubitul a declarat că furtul a fost comis în perioada 1 aprilie - 30 iulie a.c., interval în care proprietarul nu a mai trecut pe la locuinţă.
A revenit la imobilul său abia joi, în jurul orei 13.00, când a constatat că poarta de la intrare era scoasă din balamale şi o uşă termopan a locuinţei a fost forţată. Intrând în casă, a realizat că i-au fost sustrase mai multe bunuri: parchet, uși termopan, calorifere din tablă şi alte obiecte de uz sanitar.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.