Salariaţii societăţii de termoficare a Sucevei vor fi trimişi acasă, în şomaj, în două tranşe, începând chiar de luna viitoare.
Prima etapă a concedierilor colective va avea loc în luna septembrie, iar a doua etapă, în noiembrie, după cum s-a stabilit ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Consiliu Local.
Prin proiectul discutat ieri de aleşii locali s-a modificat de fapt o decizie anterioară, din luna mai, referitoare la întocmirea documentaţiei necesare pentru iniţierea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea sumelor necesare pentru acordarea de venituri de completare celor 94 de salariaţi ai Termica care rămân fără serviciu.
În baza deciziei de ieri, Instituţia Prefectului judeţului Suceava va proceda la promovarea unui nou proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea sumelor necesare asigurării acestor venituri de completare, care se acordă în plus faţă de indemnizaţia de şomaj.
În prezent, la Termica sunt angajaţi aproximativ 270 de salariaţi.
Conform deciziilor luate de Consiliul Local Suceava, noul operator, care nu a fost desemnat încă, este obligat să preia 157 de salariaţi de la Termica, pentru a presta activitatea de termoficare, 94 vor fi trimişi în şomaj, iar o mică parte ar urma să rămână acolo pe perioada lichidării activelor şi pasivelor societăţii.
( 1 aug 2015, 14:39:24