Un incendiu violent a distrus casa unei femei din satul Dănila, comuna Dărmăneşti, intervenţia pompierilor la faţa locului fiind una dificilă şi riscantă din cauza a patru butelii care se aflau în cele două construcţii care au ars. Incendiul a izbucnit în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.50, la locuinţa care aparţinea Veronicăi M.
La sosirea echipajelor ardeau violent casa de locuit şi acoperişul unui garaj, existând pericol de propagare la alte anexe şi la o gospodărie învecinată. Pompierii s-au luptat cu flăcările până în jurul orei 6.00.
Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical de urgenţă proprietarei, în vârstă de 78 de ani, care a suferit un traumatism toracic prin cădere, în momentele de panică de după izbucnirea focului.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni, a explicat de ce intervenţia a fost una cu grad ridicat de risc: “Pe timpul misiunii, au fost găsite şi evacuate la timp patru butelii de aragaz, care prezentau un real pericol, atât pentru salvatori, cât şi pentru persoanele şi clădirile aflate în vecinătate. Recipientele au fost răcite şi transportate într-un loc care să confere siguranţă”.
După ce incendiul a fost lichidat s-a constatat că locuinţa a ars în totalitate, de asemenea fiind distruse şi acoperişul garajului şi bunuri din interiorul celor două clădiri.
Din ancheta preliminară a pompierilor rezultă că focul a izbucnit prin efect termic, de la un reşou care a fost lăsat timp îndelungat sub tensiune şi s-a supraîncălzit.