Muzeul Bucovinei Suceava organizează în perioada 31 iulie – 2 august, la Muzeul Satului Bucovinean, a XX-a ediție a Târgului meșterilor populari, la care sunt așteptați peste o sută de creatori populari, reprezentând toate meșteșugurile. Cu această ocazie, se inaugurează un nou obiectiv cu o expoziție permanentă de mijloace de transport tradiționale și unelte agricole deschisă în grajdul gospodăriei Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, sucevenii și nu numai pot să viziteze o expoziție retrospectivă de afișe ce va marca cele 19 ediții anterioare de când se organizează la Suceava „Târgul meșterilor populari”. Târgului meșterilor populari este deschis zilnic, între orele 9:00 – 21:00.
Vineri, 31 iulie, de la ora 15:00, pe scena amenajată în Muzeul Satului Bucovinean vor evolua Fanfara din Stamate și Eduard Barhan, Nicolae Cîtea, Petrică Feraru, Sorina Georgiana Petriceac, Georgiana Haraga, Cristian Dascălu, Ionela Alupoaie, Vasile Leontică. Sâmbătă, 1 august, de la ora 16:00, îi vor încânta pe suceveni cu programul mai mulți artiști precum Ansamblul folcloric „Flori vicovene” și Roxana Atomi, Ion și Claudia Oloieru, Mirela Aanei, Celina Gherghelaș, Andrei Iftimie, Ștefania Puiu, Luminița Croitoru, Liliana Ursache, Alexandru Recolciuc, Andreea Chisăliță , Nicoleta Cojocaru, Sorin Filip. Duminică, 2 august, de la ora 16:00, este programată evoluția Ansamblului de dansuri „Busuiocul” din C-lung Moldovenesc și Dănuț Onoiu, Florin Costan, Emilia Rusu, Nicoleta Hafiuc, Gabriela Teișanu, Sorin Filip, Marius Zgâianu. La ora 18:30, va începe un concert extraordinar susținut de îndrăgitul interpret de muzică populară Benone Sinulescu.