Parohia „Sfânta Înviere” din municipiul Suceava a beneficiat de finanţare europeană pentru restaurarea bisericii şi construirea Punctului de informare turistică, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5, domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurilor conexe”. Perioada de implementare a proiectului, în valoare totală de 3.808.233,06 lei, este octombrie 2013 - iulie 2015. Valoarea eligibilă a proiectului este de 1.708.009,00 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.673.848,82 lei, iar 34.160,18 lei constituie cofinanţarea eligibilă a beneficiarului. Obiectivul principal al proiectului a vizat restaurarea Bisericii ortodoxe “Învierea Domnului” şi construirea Punctului de informare turistică. Prin activităţile proiectului au fost obţinute mai multe rezultate, după cum au precizat coordonatorii lucrărilor: un obiectiv turistic de patrimoniu restaurat în mediul urban; un monument restaurat prin Programul Operaţional Regional; lucrări de construcţii, restaurare şi înlocuire a învelitorii Bisericii „Sfânta Înviere”; realizarea Punctului de informare turistică în curtea interioară a Bisericii „Sfânta Înviere”; lucrări de construcţii: instalaţie paratrăsnet, instalaţii de încălzire, centrale termice, instalaţii de utilizare gaze naturale; crearea a două noi locuri de muncă; lărgirea ofertei de servicii turistice ale Bisericii „Sfânta Înviere”, care să atragă noi segmente de turişti români şi străini în mediul urban prin: organizarea colecţiei muzeale, serviciul informare turistică, serviciul comercializare obiecte de cult şi artizanale, serviciul de promovare internaţională a inestimabilelor valori culturale prin intermediul paginii web.
Creşterea importanţei turismului
Parohul Bisericii “Învierea Domnului”, pr. Dumitru Irimia, ne-a spus că proiectul implementat va contribui la sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale, durabile şi echilibrate teritorial a tuturor regiunilor, „creşterea importanţei turismului şi culturii ca factori care stimulează creşterea economică în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est”.
Parohia „Sfânta Înviere” din municipiul Suceava fiinţa deja la anul 1528, fiind menţionată într-un document din timpul lui Petru Rareş. Contextul istoric a făcut ca ea să-şi întrerupă activitatea spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. A fost reînfiinţată pe 1 ianuarie 1957, prin decizia nr. 17.396/1956 a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Planul bisericii este triconc, în formă de corabie, cu intrarea pe latura de vest, absidele naosului fiind practicate în grosimea zidurilor. Interiorul este compartimentat în pronaos, naos şi altar. Dimensiunile sunt destul de reduse: în interior lungimea este de 21,40 m, în exterior de 24,40 m, lăţimea de 5,80 m şi respectiv 8,50 m, iar înălţimea maximă de 17,00 m. Materialele de construcţie folosite la ridicarea bisericii au fost piatra şi cărămida, biserica fiind acoperită cu tablă de cupru. Pictura a fost realizată între anii 1982-1989, în tehnica „fresco”, de prof. univ. Ion Grigore. Tot acesta, secondat de doi vrednici ucenici, a pictat între 2002-2003, în tehnica „fresco”, şi cele două rânduri de ocniţe ce înconjoară biserica, cele de pe faţada vestică fiind realizate în mozaic tip „murano”. Pe latura de nord a bisericii s-a ridicat, la începutul secolului al XIX-lea, o interesantă „zvoniţă” (clopotniţă) din piatră şi cărămidă cu trei arcade, apoi în 1997 o capelă-lumânărar. În memoria celor căzuţi în Decembrie ’89, în partea sudică s-a înălţat o frumoasă Troiţă.