Una dintre principalele străzi incluse în proiectul de modernizare stradală pe fonduri europene, din municipiul Suceava, Traian Vuia, va fi răscolită dintr-un capăt în altul de lucrări de înlocuire a conductelor de transport şi distribuţie a apei potabile care traversează această importantă arteră de circulaţie.
Aprobarea pentru efectuarea acestor lucrări, pe lungime de aproape 3.000 de metri, se discută astăzi în şedinţa Consiliului Local Suceava. Finanţarea este asigurată tot din fonduri europene, în cadrul unui proiect mai amplu, de realizare a unor investiţii la ACET, operatorul regional de apă şi canalizare, în valoare de 25,5 milioane de lei, inclusiv TVA.
Primarul Ion Lungu a precizat că mai bine de un milion de euro din acest proiect este alocat pentru înlocuirea conductei de apă de pe strada Traian Vuia, de la intersecţia cu strada Solidarităţii până la intersecţia cu strada Cernăuţi.
Principala problemă a acestui proiect este că lucrările vor trebui să fie efectuate într-un timp foarte scurt, pentru a nu pune în pericol proiectul de 10 milioane de euro, de modernizări stradale, prin care urmează să fie refăcută aceeaşi stradă Traian Vuia, unde lucrările de înlocuire a conductelor de apă vor începe în cel mai bun caz la finele lunii august – început de septembrie.
Practic, constructorul care se ocupă de modernizările stradale, firma Victor Construct, nu poate face nimic acolo până când nu se execută lucrarea care urmează să fie aprobată astăzi, pentru că altfel tot ceea ce fac ei ar fi în zadar.