Un copil în vârstă de 9 ani a fost accidentat de o maşină în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, pe DN 29 A, pe raza comunei Zvoriştea. Minorul a fost lovit de un autoturism Renault condus de un bărbat din municipiul Bucureşti, Ion R., în vârstă de 58 de ani.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se mai arată în comunicatul poliţiei judeţene, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.