O partidă de dragoste cu forţa s-a dovedit o adevărată piatră de moară pentru un tânăr de 23 de ani din Bosanci. Nota de plată a fost emisă de Judecătoria Suceava şi confirmată ieri la Curtea de Apel, iar pentru Alexandru Ieremie se traduce în şase ani de închisoare cu executare. Soluţia este definitivă şi nu mai poate fi atacată la o altă instanţă. Tânărul şi-a aflat pedeapsa din puşcărie, acolo unde este încarcerat de luni bune. Victima lui Ieremie este o minoră din municipiul Suceava care la data comiterii infracţiunii avea numai 14 ani.
În cursul anului trecut, între cei doi a început o relaţie, iar la un moment dat tânărul a invitat-o pe fată la un suc, după care i-a propus să meargă acasă la el, să îi cunoască părinţii.
Odată ajunşi la domiciliul lui Alexandru Ieremie, fata a constatat că aşa-zisa întâlnire cu părinţii a fost un pretext, iar când a vrut să plece tânărul a devenit violent. A ameninţat-o, a obligat-o să se dezbrace, după care a întreţinut cu ea un raport sexual.
După ce a fost ţinută cu forţa în casă aproape 13 ore, victima a fost lăsată să plece
Minora le-a mai spus anchetatorilor că a încercat să-l convingă pe tânăr să o lase să plece acasă, motivând că o aşteaptă mama ei şi că aceasta se va îngrijora şi va suna la poliţie. Fără succes, însă, tânărul ţinând-o sechestrată la el acasă.
La un moment dat, a mai mărturisit victima, a profitat de neatenţia tânărului şi a încercat să fugă, însă a fost prinsă de acesta în curtea casei, trasă de păr şi dusă în grădina imobilului, unde tânărul a mai violat-o o dată.
Abia spre dimineaţă, după ce a fost ţinută cu forţa în casă aproape 13 ore, victima a fost lăsată să plece, Ieremie cerându-i să nu reclame nimic la poliţie. Minora însă şi-a sunat mama şi i-a povestit tot ce s-a întâmplat, împreună mergând la poliţie să depună plângere.
În timp ce poliţiştii făceau cercetări la casa suspectului, acesta îi trimitea mesaje adolescentei prin care îi cerea să nu se ducă la poliţie.