O femeie în vârstă de 60 de ani a fost accidentată de o maşină pe trecerea de pietoni de pe Calea Unirii din municipiul Suceava, în dreptul Bazarului. Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri, în jurul orei 10.30.
Din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că un bărbat în vârstă de 57 de ani, Constantin Culipei, din Plopeni - Salcea, care circula pe direcţia Burdujeni-Centru, la volanul unui autoturism VW, a surprins-o şi accidentat-o pe Viorica R., în vârstă de 60 de ani, din satul Sf. Ilie, comuna Şcheia, care s-a angajat în traversare pe marcajul pietonal.
Femeia a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată preliminar cu o contuzie de bazin şi o contuzie de femur drept.
Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” şi continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.