Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Breaza, a fost prins băut la volanul unui autoturism, asta în condiţiile în care acesta avea permisul de conducere anulat pentru alte infracţiuni la regimul rutier. Şoferul, identificat în persoana lui Gheorghe Hreniuc, a fost tras pe dreapta luni dimineaţă, în jurul orei 8.20, de o patrulă de la Postul de Poliţie comunal Breaza.
„Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde, în prezența medicului de serviciu, nu și-a dat acordul pentru a i se preleva mostre biologice de sânge pentru stabilirea concentraţiei de alcool în sânge și a refuzat să dea orice declaraţie în scris”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. În aceste condiţii, pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.
Cum avea deja permisul de conducere anulat, pentru o altă infracţiune la regimul rutier, suspectul va fi cercetat de acum încolo pentru cumul de infracţiuni rutiere.