Un bărbat din municipiul Fălticeni a sunat la 112 şi şi-a reclamat propriul fiu, un tânăr în vârstă de 18 ani, fără permis de conducere, susţinând că acesta i-a furat maşina.
Neculai C., în vârstă de 42 de ani, a sesizat poliţia duminică dimineaţă, declarând că la primele ore ale dimineţii, în jurul orei 5.00, fiul său, Aurel C., i-a sustras autoturismul VW Bora, ce se afla în parcarea blocului în care reclamantul îşi are domiciliul.
Bărbatul a declarat că fiul său i-a sustras cheile de la maşină, după care a plecat într-o direcţie necunoscută.
Un echipaj al Poliţiei Fălticeni a găsit autoturismul în cauză în jurul orei 11.30, pe o stradă din localitate.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, autoturismul nu prezenta avarii şi a fost restituit reclamantului.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a faptei comise, fiind deschis un dosar penal pentru furt în scop de folosinţă şi conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere.