Nu mai puţin de 18 percheziţii au fost desfăşurate ieri de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 23 de milioane de euro, printre judeţele în care s-au făcut descinderi numărându-se şi Suceava, se arată într-un comunicat postat de site-ul Poliţiei Române.
Din informaţiile apărute la nivel central, în dosarul cu pricina sunt cercetaţi administratorii companiei Urban S.A, care desfăşoară activităţi de prestări servicii în domeniul salubrizării şi care, potrivit comunicatului IGPR, „s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive, directe sau interpuse cu alte 20 de societăţi comerciale din România”.
Grosul percheziţiilor au fost efectuate însă pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Vâlcea.
La Suceava, ar fi fost făcută o percheziţie la domiciliul unui bărbat din municipiul Vatra Dornei, care are o asociaţie familială şi ar fi apărut în documentele folosite în circuitul infracţional ca fiind patronul unei firme mari şi prospere.
În realitate, susţin poliţiştii, suspectul ar fi semnat mai multe facturi fiscale false, cu operaţiuni comerciale fictive, facturi care au fost folosite ulterior în comiterea unora dintre ilegalităţile investigate în dosarul respectiv.
„În perioada 2008 - 2012, societatea comercială (n.r. - Urban S.A.) ar fi desfășurat activități comerciale în valoare de 90.000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Române, cu precizarea că la audierile programate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti urmau să fie aduse 32 de persoane.