Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Râşca, a fost condamnat ieri definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Verdictul a fost dat de Curtea de Apel Suceava, care a menţinut astfel decizia de la Tribunal. Gheorghe Petrache a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, victimă fiind nepotul de la frate al agresorului. Fapta a fost comisă pe 20 aprilie, iar până să fie trimis după gratii autorul a fost internat la Secţia de Boli Psihice de la Burdujeni.
Conform anchetei poliţiei, Gheorghe Petrache l-a lovit pe nepotul său, Nicolae A., în vârstă de 32 de ani, cu pumnii şi cu o bucată de lemn în cap. Pentru a aplana conflictul a intervenit şi cumnata agresorului, Cornelia P., care a fost lovită şi ea cu o bucată de lemn.
În cazul nepotului leziunile au fost grave. El a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava cu traumatism cranio-cerebral facial, fiind în comă de gradul I.
„Inculpatul a exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată asupra victimei, aplicându-i mai multe lovituri cu corpuri şi mijloace contondente dure în zone vitale, cauzându-i astfel leziuni grave, care au pus în primejdie viaţa acesteia”, a constatat procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Imediat după agresiune bărbatul în vârstă de 53 de ani a ajuns la Psihiatrie, unde a fost supus unei expertize privind discernământul pe care l-a avut în ziua agresiunii. Trebuie precizat că în ziua agresiunii acesta abia ieşise din spital de două zile, tot pentru probleme psihice. În cele din urmă s-a stabilit că acesta poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal pentru fapta sa.