Un autoturism Toyota a luat foc pe un drum judeţean, în timp ce proprietara, o tânără în vârstă de 33 de ani, se îndrepta cu maşina spre casă. Şoferiţa, o tânără în vârstă de 33 de ani, din comuna Suceviţa, a apucat să tragă maşina pe dreapta, însă nu a mai putut face nimic, privind neputincioasă cum autoturismul este distrus complet de flăcări.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, cu aproximativ jumătate de oră înainte de miezul nopţii.
Tânăra de la volan, Mărioara M., a sunat la 112, povestindu-le pompierilor trimişi la faţa locului că se deplasa spre domiciliu, pe DJ 209 K, iar la un moment dat a simţit în autoturism un miros de cabluri arse, după care imediat a observat un fum negru.
A oprit autoturismul pe partea dreaptă a părţii carosabile şi s-a dat jos din maşină, încercând să-şi dea seama ce se întâmplă. În scurt timp, în zona capotei a izbucnit o flacără, în câteva minute maşina fiind distrusă în totalitate.
La faţa locului a ajuns o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, care a lichidat incendiul, pompierii stabilind drept cauză a izbucnirii flăcărilor un scurtcircuit la instalaţia electrică.