Seria furturilor de biciclete din scările de bloc de pe raza municipiului Suceava pare fără leac, o nouă faptă fiind sesizată în cursul zilei de joi de un bărbat în vârstă de 39 de ani.
Acesta a declarat că joi dimineaţă, între orele 4.00 şi 7.00, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta din scara blocului, deşi o asigurase nu cu unul, ci cu două sisteme antifurt.
Dimineaţa, când s-a trezit, bicicleta dispăruse, iar păgubitul s-a dus direct la poliţie, plângerea sa ajungând alături de alte câteva zeci ale sucevenilor care au rămas fără biciclete în ultimele luni.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, au transmis reprezentanţii poliţiei judeţene.
În dosarele în care s-a reuşit prinderea hoţilor, în marea majoritate autorii erau minori din localităţile limitrofe ale municipiului Suceava. Acum două săptămâni, trei minori cu vârste de 14, 15 şi 16 ani au fost prinşi de o patrulă de jandarmi în timp ce se plimbau prin parcul Şipote cu două biciclete furate dintr-o scară de bloc din zona Burdujeni Sat. O a treia bicicletă, furată din acelaşi loc, fusese abandonată pe drum de unul dintre adolescenţi.
După ce au fost audiaţi la poliţie şi li s-au făcut dosare penale, cei trei minori au fost lăsaţi din nou în libertate şi nu este exclus ca adolescenţii în cauză să îşi mai fi încercat norocul cu alte biciclete.