Reabilitarea drumului naţional DN 18 care leagă localitatea suceveană Iacobeni de localitatea Moisei, din Maramureş, poate începe. Din păcate, lucrările pot demara doar în judeţul Maramureş, porţiunea de drum din judeţul Suceava fiind lăsată pentru altădată. Şi asta pentru că situaţia drumului din partea suceveană nu a fost clarificată încă de autorităţi. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au anunţat ieri că au semnat două contracte pentru reabilitarea DN 18 Moisei - Iacobeni din cele patru care trebuie semnate în final. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 145,5 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind realizată din fonduri BEI şi de la bugetul de stat.
Lucrările de reabilitare au fost împărţite în două loturi, respectiv Moisei - Borşa, de la kilometrul 131 şi 627 de metri până la kilometrul 156 şi 232 de metri, respectiv de la Borşa la Şesuri, între kilometrul 156 şi 232 de metri şi kilometrul 180 şi 850 de metri.
Contractul aferent lotului 1 a fost atribuit Asocierii SC Tehnic Asist SRL - SC Specialist Consulting SRL, iar valoarea totală a contractului este de 83.724.042,73 lei fără TVA.
Contractul aferent lotului 2 a fost atribuit societăţii SC Antrepriza de reparaţii şi lucrări ARL Cluj SA, iar valoarea totală a contractului este de 63.844.091,16 lei fără TVA.
Durata contractelor este de 48 de luni, din care 24 de luni reprezintă proiectare şi execuţie lucrări (din care 120 de zile/ proiectare), iar 24 de luni reprezintă perioada de garanţie.
„Astăzi am semnat contractele pentru începerea proiectării şi execuţiei primelor două loturi ale acestui important drum naţional. Până la sfârşitul acestei luni vom semna şi contractul pentru lotul 3, urmând ca după rezolvarea contestaţiei să semnăm şi lotul 4, astfel ca în aproximativ doi ani, pe DN 18 să se poată circula în condiţii civilizate care să asigure siguranţa rutieră. Împărţirea în patru loturi a acestui contract de reabilitare a fost făcută tocmai pentru a nu repeta experienţa neplăcută avută cu fostul constructor care nu a reuşit să se mobilizeze pentru a remedia problemele apărute pe întregul tronson", a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga.
Celelalte două loturi sunt Şesuri - Cârlibaba (18,5 kilometri) şi Cârlibaba - Iacobeni (20,6 kilometri), iar lucrările sunt în valoare totală de circa 210 milioane de lei, fără TVA.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea asigurată prin BEI în anul 2011, iar pe întreg tronsonul Moisei - Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei Shapir Structures, din Israel, şi aveau ca termen de finalizare data de 31 august 2013.
Contractul cu Shapir Structures, în valoare de 81 de milioane euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările, circulaţia pe acest drum extrem de important fiind un adevărat coşmar.