Judecătorul Gheorghe Codrean a obţinut un nou mandat în fruntea Tribunalului Suceava, după concursul organizat în perioada martie-iunie a.c. de Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcţia de preşedinte al acestei instanţe.
Potrivit CSM, judecătorul Codrean a câştigat concursul cu media 9,105, la examenul pentru această funcţie înscriindu-se şi fostul preşedinte al Tribunalului, judecătorul Doru Bunduc.
Gheorghe Codrean are 49 de ani. În perioada 2004-2009 a lucrat la Judecătoria Suceava, iar din 2009 este judecător la Tribunalul Suceava.
Şi funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Suceava a fost scoasă la concurs, fiind câştigată de Emanuela Gabriela Dieac (media finală 8,270).
Pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Fălticeni nu s-a înscris nici un candidat.
Concursul a constat într-o testare psihologică (evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres), susţinerea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiunilor specifice funcţiilor de conducere şi, în cele din urmă, susţinerea unei testări scrise privind managementul, comunicarea şi resursele umane.