25 de copii din comunele Ciocăneşti şi Vama, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, au participat, timp de patru zile, la o tabără de vară organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava în comuna Vama. Tabăra s-a desfăşurat în perioada 26-30 iunie, iar copiii care au participat au fost aleşi din rândul celor cu rezultate bune la învăţătură. Tabăra a avut în prim plan organizarea de activităţi preventiv-educative privind infracţionalitatea, sub toate formele sale.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, a precizat că principalul partener în organizarea evenimentului a fost Romania Children Humanitarian Foundation, reprezentată de Brian Douglas, un vechi şi de nădejde colaborator în acţiuni preventive organizate în judeţ.
În cadrul taberei de vară au fost organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor. Au fost înmânate flyere şi afişe preventive şi au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii dispariţiilor de minori, pornografiei infantile pe internet, dar şi pe linie de siguranţă rutieră.
În data de 29 iunie a fost organizat şi un workshop de promovare a stilului de viaţă sănătos şi de educaţie sanitară. Activităţile au urmărit respectarea de către tineri a unor norme minime de igienă, fiind tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul unor boli precum tuberculoza.
Epureanu a precizat că tabăra de la Vama este doar prima acţiune de acest gen din această vară. Împreună cu asociaţii nonguvernamentale, dar şi unităţi şcolare, poliţiştii de prevenire vor organiza sub deviza ,,Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă” mai multe tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 300 de copii din mediul rural şi urban.
Statistica judiciară arată că, în ultimii zece ani, se înregistrează un trend ascendent al delincvenţei juvenile, dar şi faptul că vârsta infractorilor este din ce în ce mai mică.