Trei accidente rutiere petrecute în interval de câteva ore în judeţul Suceava au fost provocate de doi biciclişti şi un mopedist, care au comis erori grave în trafic. Printre victimele lor s-au numărat un pieton, dar şi un alt biciclist. Toate cele trei accidente au fost provocate de tineri, din păcate intrarea în vacanţa de vară aducând o creştere a numărului evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi aceştia. Doi dintre tinerii care au provocat accidentele erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
A suferit o fractură la umăr, după ce a fost acroşată de un biciclist de 15 ani
Un prim accident s-a înregistrat luni dimineaţă, în jurul orei 10.40, pe drumul comunal din Huşi - Preuteşti. O femeie în vârstă de 57 de ani, localnică, care se deplasa pe partea carosabilă, a fost acroşată de un biciclist, care venea din spatele său. În urma impactului femeia a căzut şi s-a lovit la mâna dreaptă. Ulterior, la Spitalul municipal Fălticeni, avea să fie diagnosticată cu o fractură la umărul drept.
Poliţia precizează că biciclistul a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat ulterior. Este vorba de un minor în vârstă de 15 ani, Florin C., localnic din Huşi.
Mopedist cercetat pentru patru infracţiuni, după ce a lovit un biciclist şi a fugit
Al doilea accident s-a înregistrat luni seara, în jurul orei 19.15, pe drumul comunal din Soloneţ - Todireşti. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din satul Soloneţ, comuna Todireşti, care se deplasa pe o bicicletă, a fost acroşat din spate de un moped, şi în acest caz autorul accidentului părăsind locul faptei.
Victima a ajuns la Spitalul Judeţean, unde a fost diagnosticată cu mai multe leziuni, printre care un traumatism cranio-cerebral.
În urma anchetei derulate de poliţie a fost identificat conducătorul mopedului, Costel Picler, în vârstă de 25 de ani, localnic.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene, a declarat:
„Suspectul a recunoscut că a condus un moped neînregistrat pe raza satului Soloneţ, acroşând un biciclist, după care s-a speriat şi a plecat deoarece mopedul avea motorul schimbat cu un motor de capacitate cilindrică mai mare, care necesita înmatricularea”.
În urma verificării cu etilotesul a rezultat că tânărul era băut, având o concentraţie de 0,46 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea a nu mai puţin de patru infracţiuni: “vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Un adolescent beat, pe bicicletă, a căzut în şanţ
Un al treilea accident s-a înregistrat în jurul orei 22.00, pe DN 29, la Dumbrăveni. Un minor în vârstă de 17 ani, Andrei D., din Siminicea, a ajuns la Spitalul Judeţean cu mai multe leziuni după ce a căzut de pe bicicletă. Din ancheta derulată de poliţie rezultă că adolescentul s-a dezechilibrat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut în şanţ, fără a fi acroşat de vreun vehicul.
Accidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool, în urma verificării cu etilotestul a tânărului în vârstă de 17 ani rezultând o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.