O minoră în vârstă de 12 ani şi un tânăr de 23 de ani care se deplasau pe biciclete au căzut victime în accidente rutiere petrecute duminică în judeţul Suceava. Primul eveniment rutier s-a înregistrat în jurul orei 14.30, pe DN 17, pe raza comunei Păltinoasa.
Din ancheta poliţiei rezultă că o minoră în vârstă de 12 ani, localnică, care se deplasa cu bicicleta pe drumul naţional-european, a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers către stânga, fără a se asigura, moment în care a fost acroşată de un autoturism Dacia condus regulamentar pe aceeaşi direcţie de mers de un şofer în vârstă de 54 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Minora a fost proiectată pe carosabil însă, din fericire, nu a suferit leziuni grave.
Al doilea accident s-a înregistrat duminică seară, în jurul orei 20.45, pe DN 29, pe raza oraşului Salcea. Din ancheta poliţiei rezultă că un şofer în vârstă de 35 de ani, Adi P., din Suceava, aflat la volanul unui autoturism Opel, a intrat într-o depăşire neregulamentară, peste un marcaj pietonal, unde l-a lovit pe biciclistul Marius I., în vârstă de 23 de ani, din Salcea, care traversa pe locul marcat conducând o bicicletă. În acest caz, biciclistul a suferit leziuni serioase. El a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism de coloană cervicală, contuzie toraco-abdominală, contuzie hemitorace, fractură gambă, excoriaţii.