Pe adresa Inspectoratului Şcolar Suceava a ajuns în cursul zilei de ieri un ordin din partea ministrului Educaţiei, care informează că lucrările de la probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine evaluarea.
Acest anunţ a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, încă de la începutul acestei săptămâni, fără însă ca ministerul de resort să trimită adrese oficiale în teritoriu, cu privire la acest aspect.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava au precizat că deocamdată nu se cunosc detalii privind judeţul unde se va face corectarea tezelor, transportul lucrărilor din Suceava într-un alt judeţ, date despre transportul lucrărilor, decontarea cheltuielilor de transport, consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați. Informaţii referitoare la aceste aspecte se regăsesc în procedura elaborată de Comisia Națională de Bacalaureat, procedură ce încă nu a ajuns la inspectoratele şcolare din ţară.
„Ministerul Educației a transmis ordinul de ministru pentru modificarea și completarea OMEN nr. 4430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național 2015. Aşteptăm şi procedura pentru ca toate datele să fie clarificate”, a menţionat Mariana Drumea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Suceava.
În total, peste 18.000 de teze scrise, aparţinând elevilor suceveni, vor fi trimise spre un alt judeţ.
Judeţe alese prin tragere la sorţi
La rândul său, Sorin Cîmpeanu a declarat, în cursul zilei de ieri, că această decizie este strict organizatorică şi nu afectează nici elevii, nici profesorii, nici rezultatele.
Acesta a mai menţionat că este luată în calcul varianta tragerii la sorţi a judeţului în care vor fi repartizate lucrările elevilor, pentru a nu se cunoaşte dinainte judeţul unde vor ajunge tezele pentru a fi corectate.
Sindicatele din învăţământ au reacţionat diferit la această propunere a lui Sorin Cîmpeanu, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţinând propunerea ministrului, pe când Federaţiei Sindicatelor "Spiru Haret" dezaprobă această măsură.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că prin această rocadă între judeţe se vor elimina suspiciunile asupra corectorilor de la bacalaureat, dar şi posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi.
De cealaltă parte, Sindicatul „Spiru Haret” consideră că acest ordin produce haos în organizarea examenului şiarată lipsa de încredere a Ministerului Educaţiei în personalul din sistem.
Calendarul examenului de bacalaureat se decalează
Aplicarea ordinului privind corectarea lucrărilor în alt judeţ duce la schimbarea calendarului examenului de bac, mai precis amânarea cu o zi a afişării rezultatelor.
Publicarea rezultatelor nu se va mai face pe 6 iulie, potrivit calendarului examenului de bacalaureat, ci o zi mai târziu, pe 7 iulie, când se vor depune şi contestaţiile, iar rezolvarea contestaţiilor se va realiza în zilele de 8-9 iulie (în loc de 7-9 iulie). Data afişării rezultatelor finale de la bac rămâne aceeaşi: 10 iulie.
Examenul de bacalaureat a început pe 8 iunie cu probele de competenţe, acestea finalizându-se astăzi.
Probele scrise de la bacalaureat vor începe pe 29 iunie, cu proba la limba şi literatura română, iar pe 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua pe 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar pe 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.