Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital cu mai multe plăgi tăiate la mâna stângă, în urma unui accident petrecut la locul de muncă.
Constantin Ţ., din comuna Boroaia, este angajat al unei societăţi din localitate, cu profil de debitare şi prelucrare a lemnului, iar marţi, în jurul orei 15.30, cel în cauză se afla la serviciu, în curtea firmei, şi fasona un buştean cu un motoferăstrău. La un moment dat, motoferăstrăul i-a alunecat din mână, lama acestuia lovindu-l peste palma mâinii stângi.
La spital, bărbatul a fost diagnosticat cu „fractură deschisă degetul trei de la mâna stângă, plăgi tăiate degetele trei și patru mâna stângă, interdigitale trei și patru mâna stângă, plagă tăiată palmară stânga”.
Poliţiştii au întocmit un dosar pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, societatea la care lucrează victima anunţând şi Inspectoratul Teritorial de Muncă despre producerea accidentului de muncă.