În ultima zi a Festivalului Verii, sucevenii vor avea parte de o zi specială de Sânziene, alături de îndrăgiţi interpreţi de muzică populară, dar şi de reprezentanţi ai muzicii moderne - Alexander & Mayo, momentul culminant al serii urmând să fie spectacolul susţinut de trupa Proconsul.
Muzica şi voia bună îi vor însoţi pe sucevenii care vin în parcarea Shopping City Suceava, începând cu ora 15.00, când pe scenă vor urca membrii Fanfarei Valea Siretului, ai ansamblului artistic Arcanul USV şi apreciatele interprete de muzică populară Manuela Pohoață, Laura Olteanu și Bianca Ciubotaru.
Distracția va fi la cote maxime începând cu ora 21.00, alături de Alexander & Mayo, care vor antrena publicul pe piese moderne pop-rock, în deschiderea celui mai așteptat moment al serii, concertul trupei Proconsul. Membrii acesteia revin la Suceava pentru a-și bucura fanii cu melodiile care i-au consacrat de-a lungul anilor: ”Cerul”, ”Pentru tine”, ”Mi-ai luat inima”, dar și cea mai nouă piesă, ”Aici cu mine”.
În toată această perioadă, iubitorii de adrenalină sunt invitați să experimenteze senzații tari în parcul de distracții amenajat în parcarea Shopping City Suceava, unde vor putea încerca peste opt tipuri de mecanisme moderne și spectaculoase. De asemenea, pofticioșii vor putea degusta mici, bere de casă, dulciuri și alte produse delicioase. Programul ultimei zile a Festivalului Verii este:
15:00-16:00: Fanfara Valea Siretului
16:00-18:00: Arcanul USV
18:00-18:30: Manuela Pohoață
18:30-20:20: Laura Olteanu
20:20-21:00: Bianca Ciubotaru
21:00-23:00: Alexander & Mayo şi superconcertul Proconsul.