Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Mănăstirea Humorului, a reclamat la poliţie că un tânăr din aceeaşi localitate i-a furat motoscuterul, sub pretextul că vrea să facă o probă cu vehiculul, înainte de a-l cumpăra.
Păgubitul, Aurel C., a povestit că joi seară, în jurul orei 22.30, a venit la el acasă Florin N., în vârstă de 26 de ani, cerându-i să-l lase să se plimbe puţin cu motoscuterul, pentru că intenţionează să-l cumpere.
Aurel C. a pornit motoscuterului, i l-a încredinţat tânărului, însă respectivul a plecat din zonă şi nu a mai revenit.
După ce a aşteptat mai multe ore, proprietarul motoscuterului a sunat la poliţie şi a reclamat furtul.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.