Peste 500 de persoane ale căror cereri de retrocedare a proprietăţilor au fost validate aşteaptă să fie puse în posesie, deşi Primăria Suceava nu are terenuri în proprietate.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că se confruntă cu foarte multe presiuni din partea celor care au depus cereri de retrocedare a proprietăţilor la Legea 615.
„În urma inventarului final făcut, mai sunt validate 552 de cereri pentru care trebuie emise titluri de proprietate. În total avem un deficit de 251,15 hectare de teren”, a spus Lungu.
Singura soluţie pentru a fi rezolvate doleanţele foştilor proprietari sau ale urmaşilor acestora este considerată a fi transferarea către municipalitate a unora dintre terenurile din jurul localităţii.
„Atunci când s-a pus în discuţie această lege, s-a spus că acolo unde este posibil vor fi date terenuri autorităţilor locale care nu dispun de asemenea proprietăţi. Noi avem terenuri în jurul oraşului, numai că aparţin ba de Agenţia Domeniilor Statului, ba de Staţiunea de Cercetări Agricole. Oamenii sunt disperaţi, 100% au dreptate, nu mai au încredere în aceste fonduri Proprietatea, sunt purtaţi cu despăgubirile ani şi ani de zile, de aceea vor teren, să fie despăgubiţi în natură”, a adăugat Ion Lungu.
Edilul sucevean speră ca Guvernul să găsească o soluţie să transfere administraţiei locale cele 251,15 hectare de teren, să îi poată despăgubi pe toţi cei care au aceste drepturi.