Trei minori, cu vârste de 14, 15 şi 16 ani, au fost prinşi de o patrulă de jandarmi în timp ce se plimbau prin parcul Şipote cu două biciclete furate dintr-o scară de bloc din zona Burdujeni Sat. O a treia bicicletă, furată din acelaşi loc, fusese abandonată pe drum de unul dintre tineri. Ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, un echipaj al Jandarmeriei Suceava, aflat în serviciu de patrulare în zona parcului Şipote, a observat trei minori care se deplasau pe o alee şi aveau asupra lor două biciclete.
„Deoarece, la vederea echipajului, minorii au încercat să părăsească zona, jandarmii i-au oprit şi le-au solicitat date privind identitatea lor şi provenienţa bicicletelor”, a explicat maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.
În scurt timp, minorii au recunoscut că bicicletele sunt furate. S-a stabilit că unul dintre tineri, cel în vârstă de 16 ani, îşi are domiciliul în comuna Mitocu Dragomirnei, însă s-a aflat în ultimele zile la bunici, la Solca. Aici, s-a împrietenit cu ceilalţi doi minori, internaţi în Centrul de Plasament de la Solca, şi împreună au venit, luni seară, în municipiul Suceava.
În jurul orei 2.00, minorii au ajuns la blocurile noi aflate pe strada Calistrat Hogaş din Burdujeni, în zona fostei Case de Apă. Au intrat într-o scară de bloc a cărei uşă de la intrare nu era asigurată şi, în hol, au găsit trei biciclete. Au plecat cu acestea spre centrul Sucevei, însă pe drum unul dintre ei a renunţat la bicicleta care avea roţile dezumflate.
Unul dintre locatarii blocului, Iulian O., proprietar a două dintre biciclete, a relatat: “La ora 1.30, când am ajuns acasă, bicicletele erau în scara de bloc, iar dimineaţă, la 7.00, nu le-am mai găsit. M-am dus la Secţia de Poliţie Burdujeni, unde am depus o sesizare, iar la scurt timp am fost căutat de jandarmi, care îmi găsiseră bicicletele”. Bărbatul va fi cu siguranţă mai atent de acum încolo cu privire la unde va lăsa bicicletele.
„În cauză, minorii au fost predaţi Poliţiei Municipiului Suceava, în vederea continuării cercetărilor. Cei trei adolescenţi au afirmat că cea de-a treia bicicletă a fost abandonată într-o parcare din Cartierul Burdujeni”, mai precizat maiorul Bogdan Cornaci.