Tribunalul Bucureşti a admis luni, 15 iunie a.c., cererea de declanşare a procedurii insolvenţei la firma Rosal Grup SA, companie care a asigurat salubrizarea menajeră a Sucevei mai bine de zece ani. Cererea în instanţă a fost formulată de compania SC Diasil Service SA Suceava, pentru o datorie de aproximativ 400.000 de lei pe care Rosal Grup o avea către aceasta. Suma de 400.000 de lei reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare pe care Diasil Service Suceava le-a făcut pentru Rosal Grup de la începutul acestui an. Din informaţiile pe care le avem, până la acţiunea în instanţă pentru declanşarea insolvenţei la SC Rosal Grup SA, firma suceveană Diasil Service a epuizat toate demersurile posibile pentru stingerea pe cale amiabilă a acestui debit. În aceste condiţii, pentru a-şi recupera datoria de la Rosal Grup, SC Diasil Service SA Suceava a deschis o acţiune în instanţă, Tribunalul Bucureşti admiţând cererea de declanşare a procedurii insolvenţei la SC Rosal Grup SA, decizie pentru care nu mai există cale de atac. În aceste condiţii, în perioada următoare urmează blocarea conturilor firmei Rosal Grup şi declanşarea procedurilor în vederea recuperării datoriilor de către Diasil Service.