Primii olimpici internaţionali ai Sucevei

Primele succese de proporţii ale şcolii sucevene, pe plan internaţional, poartă semnătura a cinci tineri. Cinci elevi care au poleit învăţământul românesc cu medalii strălucitoare în cadrul olimpiadelor internaţionale de dinainte de 1989.

Cinci elevi de excepţie, cinci competitori redutabili, cinci minţi strălucite ale şcolii sucevene pentru care munca, împletită cu talent şi ambiţie, a făcut ca România să triumfe în marile întreceri internaţionale ale celor mai tineri „fizicieni”.

Olimpicii internaţionali din comunism au în comun apetenţa pentru ştiinţele exacte şi pasiunea pentru fizică, în mod deosebit. Au studiat-o cu nesaţ, cu nerăbdare, cu lăcomie de multe ori şi, în mod firesc, viața foştilor elevi ajunşi acum la maturitate este strâns legată de fizică.

Patru din succesele internaţionale ale şcolii sucevene aparţin Colegiului “Ştefan cel Mare”, iar cel de-al cincilea olimpic internaţional de dinainte de 1989 este absolvent al Colegiului “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi.

Cei pe care Dumnezeu încă i-a păstrat printre noi au povestit cu plăcere, cu emoţie şi nostalgie despre rezultatele lor din acea vreme, despre emulaţia intelectuală din clasele de “mate-fizică”, despre selecţiile draconice pentru lotul României, despre piatra de moară a competiţiilor - proba practică şi despre cea mai grea” boală” - “boala” de fizică.

Olimpici internaţionali, premiaţi cu o sacoşă cu produse artizanale

În 1972, doi elevi suceveni pictau cu argint şi bronz imaginea României în cadrul Olimpiadei Internaţionale de Fizică.

La o disciplină la care mulţi şcolari abia reuşesc să ia note decente, ştefaniştii Ştefan Gheorghe Pentiuc şi Tiberiu Ţugui (1953-2010) aduceau primele medalii internaţionale la Suceava, de argint, respectiv bronz.

Elevi ai Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, clasa a XII-a D, de matematică-fizică, Tiberiu Ţugui şi Gheorghe Pentiuc reuşesc să treacă de furcile caudine ale selecţiei pentru lotul României şi, alături de alţi trei elevi români, se iau la întrecere cu sute de colegi din toată lumea și se întorc acasă cu medalii şi, mai mult de atât, plasează România pe prima poziţie în clasamentul pe naţiuni (clasament neoficial, dar întotdeauna urmărit cu atenţie).

“Faptul că România a ieşit pe locul I ne încălzea inimile. Nu a mai fost altă echipă, din altă ţară, unde toţi membrii lotului să fie premiaţi. A fost primul succes de proporţii al României la fizică. Nouă ni s-a părut un triumf”, povesteşte Ştefan Gheorghe Pentiuc.
Medaliile cucerite de cei doi colegi de clasă au încheiat un bun parcurs pentru cei doi ştefanişti care până atunci obţinuseră rezultate notabile la fazele naţionale ale olimpiadelor de fizică.

Despre selecţia drastică pentru calificarea în lotul României, Ştefan Pentiuc povesteşte: “Cei care au participat la Naţionala de Fizică au fost invitaţi la un concurs de selecţie. Într-o primă fază au fost aleşi 15 elevi din peste 100 din toată ţara, a fost o bază solidă de selecţie. Ulterior, ne-am pregătit la Bucureşti, la Liceul <Nicolae Bălcescu>. Acolo ne-au dat un dormitor comun şi o sală de studiu”.

Testările ulterioare, atât teoretice, cât şi, în premieră, practice, aveau să-i cearnă pe cei cinci elevi români care urmau să reprezinte România la olimpiada găzduită în acel an de ţara noastră. O olimpiadă la care favoriţi erau elevii URSS-ului şi la care mai participau echipe din Franţa, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Vietnam şi China.

“Am avut de susţinut două probe teoretice şi una de laborator, toate neaşteptat de grele. Cel puţin la proba de laborator au fost subiecte diferite de tot ceea ce făcusem până atunci. Am greşit la această probă, n-am avut un rezultat bun, cred”, îşi aminteşte Gheorghe Pentiuc.

În ‘72, România obţine două medalii de argint, două de bronz şi o menţiune, iar în cadrul festivităţii de premiere, sucevenii medaliaţi sunt răsplătiţi cu diplome şi cu câte o şacoşă de obiecte artizanale.

Despre rezultatul tinerilor fizicieni români, revista „Scânteia Tineretului” consemna: “Un remarcabil succes l-au înregistrat, în acest an, elevii români. Comportarea lor meritorie a fost materializată în clasamentul individual de obţinerea a două premii II, a două premii III şi o menţiune. Olimpiada tinerilor fizicieni s-a desfăşurat într-o atmosferă de deplină înţelegere şi prietenie, prilejuind tuturor participanţilor momente de neuitat petrecute, atât în emoţiile concursului, cât şi în timpul bogatului program de divertisment organizat pentru invitaţi, ocazie generoasă de cunoaştere reciprocă”.

După tumultul olimpiadei, tinerii suceveni rămân la Bucureşti pentru a susţine concursul de admitere, Tiberiu Ţugui la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar Gheorghe Pentiuc la Facultatea Automatică şi Calculatoare a Politehnicii Bucureşti.

Pentiuc este în prezent decan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor a Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Ţugui a profesat ca fizician şi profesor în Brăila şi Suceava, în 2010 trecând la cele veşnice.

“Bolnavul” de fizică cu cea mai bună lucrare din lume

“Era foarte bun la fizică, de fapt era bolnav de fizică”, povesteşte prof. Costică Costan despre Duiliu Diaconescu, olimpic internaţional în 1988. La fizică, bineînţeles. Iar, în prezent, “bolnavul” face parte din una dintre cele mai apreciate echipe de cercetare din domeniul fizicii teoretice, de pe plan internaţional, ºi este profesor la Universitatea Rutgers, New Jersey (SUA). În 2010, într-o intervenţie audio-video pe care a avut-o la festivitatea de celebrare a 150 de ani a Colegiului “Ştefan cel Mare”, întrebat cu ce se ocupă în prezent, Duiliu Diaconescu a răspuns„fac acum ceea ce am făcut timp de patru ani la liceu – rezolv probleme de fizică şi matematică”.

La Olimpiada Internaţionalăde Fizică din Austria, 1988, Duiliu îşi adjudecă medalia de argint, însă nu prin acest rezultat se remarcă, ci prin cea mai bună lucrare scrisă din lume.

“Categoric era o lucrare de medalie de aur. Însă la proba de laborator, Duiliu a avut de pierdut. Trebuia să lucreze cu un voltmetru electronic, aparat pe care-l vedea pentru prima dată în viaţa lui. A avut instrucţiuni despre cum se foloseşte, însă nu lucrase niciodată pe aşa ceva. La final, în cadrul festivităţii de premiere, organizatorii austrieci i-au oferit un voltmetru electronic”, povesteşte cu umor profesorul ştefanist Costan Costică, cel care îl pregătise pe Duiliu.

Costan Costică îl descrie pe Duiliu Diaconescu ca fiind un elev foarte studios, conştiincios, serios, care-şi acorda timpul, aproape în integralitate, studiului matematicii şi fizicii. Astfel, în mod firesc, în clasa a XII-a, tânărul se califică în lotul care avea să reprezinte România la Internaţionala de Fizică în Austria.

“Calificările erau extreme de dure. Se făcea pregătire, iar selecţia se făcea în urma a cinci testări de câte 4 ore fiecare”, povesteşte profesorul Costan.

Plecarea în Austria a fost prima ieşire în afara ţării a elevului Duiliu, iar rezultatul a fost o bucurie enormă atât pentru Duiliu, cât şi pentru Liceul “Ştefan cel Mare”.

Fiind în clasa a XII-a, Duiliu trebuie să se înscrie la universitate. Tatăl său, de profesie inginer, a insistat ca fiul său să îmbrăţişeze aceeaşi meserie, astfel că tânărul se înscrie la Facultatea de Aeronautică din Bucureşti. După o lună de studenţie se întoarce la Suceava şi le spune părinţilor săi: „Tată, mamă, eu nu mă mai duc. Ori mă duc la Fizică, ori stau acasă”. Cu acordul ministrului Învăţământului de la acea vreme, se transferă la Facultatea de Fizică, de la Iaşi.

În 1995 absolvă cursurile de Studii aprofundate în Fizică, la Iaşi, iar în 1998 obţine doctoratul şi Diploma de Onoare a Universităţii Rutgers din New Jersey. A fost invitat să susţină conferinţe, seminarii şi colocvii la zeci de universităţi de prestigiu din întreaga lume: SUA, Anglia, Canada, Coreea de Sud, Taiwan, Italia, Spania, China, Brazilia, Germania, Franţa, Austria, Olanda.

Lucian Ciobîcă, olimpicul care s-a rătăcit în Bucureşti, întârziind la întâlnirea de la Ministerul Educaţiei

Despre rezultatele Internaţionalei de Fizică din Austria, din 1988, la care Duiliu obţinuse argintul, Agerpres scria: “Ediţia din 1988 a Olimpiadei Internaţionale de Fizică, desfăşurată în Austria, cu participarea unor elevi din 27 de ţări, a adus noi succese şcolii româneşti, echipa României situându-se pentru a doua oară consecutiv pe locul I în clasamentul pe naţiuni”. Iar Duiliu Diaconescu nu este singurul sucevean care a contribuit la această frumoasă reuşită a ţării noastre. Rădăuţeanul Lucian Ciobîcă, elev într-a XI-a la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, cucereşte tot argintul.

“Noi eram toţi la prima participare, nu am fost în nici un caz favoriţii competiţiei, dar ştiam că suntem bine pregătiţi, eram destul de încrezători. La momentul respectiv, în 1988, aşteptări mai mari aveau probabil URSS, China, SUA. Au fost probe teoretice şi practice, cu nivel ridicat de dificultate şi, în general, altfel concepute faţă de cele cu care eram obişnuiţi. În nici un caz nu ţinteam la un rezultat, nici nu urmăream premiile, am privit toată competiţia ca o raportare la colegii din întreaga lume”, îşi aminteşte Lucian Ciobîcă.

Olimpiada din Austria (ediţia a XIX-a, de la Bad Ischl, o staţiune climaterică în munţi, în apropiere de Salzburg) prilejuieşte primul contact al adolescenţilor suceveni cu vestul Europei, mai mult, fiind prima ieşire a lor din ţară.

Iar rezultatul bifat acolo nu reflectă decât truda, pregătirea intensă şi constantă în domeniul fizicii.

“Ştiinţele exacte erau o pasiune pentru mine. Cred că aveam înclinaţii şi spre matematică, în acelaşi timp am încercat să nu neglijez disciplinele umaniste, acordam mult timp lecturilor şi sportului. Revenind la fizică, am alocat mult timp studiului individual, urmăream cărţile şi revistele de specialitate. În clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a am obţinut premiul I la Olimpiada Naţională de Fizică”, mai mărturiseşte Ciobîcă.

Festivitatea de premiere din Austria, una simplă şi elegantă, după cum îşi aminteşte Lucian, a fost una cu adevărat emoţionantă pentru sucevenii care, deşi nu au primit premii consistente la acea vreme, au apreciat recunoaşterea meritelor lor.

Iar meritele le-au fost recunoscute şi de ministrul Educaţiei, care a dorit să-i felicite personal.

“La întoarcerea în Bucureşti am fost cazaţi la internatul unui liceu şi, necunoscând Bucureştiul, am întârziat la întâlnirea cu domnul ministru”, spune Lucian. 

Doctor în ştiinţe medicale, rădăuţeanul este, în prezent, şeful secției de Medicină Internă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" Bucureşti, medic primar medicină internă, medic specialist reumatologie.

Gabriel Balan (1971-1989), tânărul care visa să descoase secretele universului prin fizica cuantică

„Acest premiu a fost, poate, cea mai mare bucurie a fiului meu, în viaţa de elev”. Mărturisirea îi aparţine Aurorei Balan, mama olimpicului internaţional Gabriel Balan, tânărul care dorea să-şi dedice viaţa studiului fizicii cuantice, despre care spunea, cu mult entuziasm, că „deţine secretul vieţii universului”.  

Nu a reuşit să-şi îndeplinească visul, la doar trei săptămâni de la Olimpiada Internaţională de la Varşovia (Polonia), pe data de 16 august 1989, Gabriel se stingându-se din viaţă.

În cadrul competiţiei de la Varşovia, Gabriel a obţinut medalie de argint, premiul special pentru cea mai originală soluţie în rezolvarea problemei nr. 2 şi premiul special acordat de laureatul primei Olimpiade Internaţionale de Fizică. Acest premiu a fost important deoarece era distincţia surpriză pe care şi-o dorea fiecare premiant al competiţiei, distincţie care a ridicat sala în picioare, scandând minute în şir BALAN - ROMANIA. Rezultatul a fost obţinut cu sprijinul profesorilor Tiberiu Ţugui şi Ion Ţăran.

Nu a reuşit să-şi îndeplinească nici visul de a fi student la Facultatea de Fizică Atomică din Bucureşti, unde deja fusese admis.

„A fost un copil care a mers la şcoală cu drag, pentru a descoperi esenţa lucrurilor. A fost educat că munca, perseverenţa, seriozitatea, prietenia şi sinceritatea sunt lucruri esenţiale în devenirea unui om. Cred că viaţa continuă şi dincolo după moarte, că acolo sus, alături de profesorii lui dragi Ion Ţăran şi Tiberiu Ţugui, îşi continuă studiile la fizică, iar nouă ne trimite impulsuri care să ne lumineze calea pe pământ”, consemnează Aurora Balan într-un anular al Colegiului „Ştefan cel Mare”.