Eliberaţi condiţionat din carcera alcoolului

Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava se întâlneşte de trei ori pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. La o întâlnire de luni mi-au permis să asist. ”Sunt Constantin - Dorel, Aurel, Emil, Petre şi ceilalţi –, sunt alcoolic. Nu am consumat alcool de la ultima întâlnire”. Victoriile asupra alcoolului se măsoară în zile, săptămâni, luni şi ani. Preşedintele grupului, Constantin, nu a mai băut de 15 ani. Viorel şi-a mărturisit, luni, recăderea: ”Am consumat alcool de la ultima noastră întâlnire”, adică de vineri. Altfel, ar fi avut o abstinenţă de 10 luni. Dar a venit la grup. Şi a povestit. I-a făcut bine să discute cu cei care sunt alcoolici, ca şi el, şi care ştiu prin ce trece. Păreri de rău. Vină. Remuşcări. Însă e decis să încerce din nou calea abstinenţei. Reintegrarea în program s-a făcut automat. ”Noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu ştiu” este linia alcoolicilor anonimi.

”Cu alcool prindeam curaj şi mă simţeam egalul lor”

Drame. Născute din alcoolul care a ajuns să le controleze viaţa. Cu consum timpuriu, din copilărie, adolescenţă sau primii ani ai maturităţii, pentru a învinge timiditatea, pentru a fi acceptaţi de grup, a socializa sau pentru că au în familie alcoolici. Sau toate la un loc. Până la un moment zero, când ei sau familia lor au decis că nu se mai poate. Şi au venit la grupul Alcoolicilor Anonimi (AA) din Suceava. Veteranii grupului sunt Constantin şi Dan. Constantin nu a mai pus alcool în gură de 15 ani. În timp, li s-au alăturat şi alţii. Unii n-au stat prea mult. Cei mai mulţi, însă, au rămas. Acum sunt aproximativ 20 de bărbaţi şi femei care, cum spune Constantin, liderul grupului, ”îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului”.

”Singura cerinţă pentru a deveni membru AA este dorinţa de a înceta băutul. Nu percep cotizaţii, taxe de înscriere, nu acceptăm sponsorizări. Ne finanţăm prin contribuţiile noastre. Nu suntem afiliaţi nici unui cult religios, nu sprijinim şi nu contestăm nici o cauză. Scopul nostru este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă”, a reamintit Constantin, la întâlnirea de luni a grupului, după un moment de reculegere în memoria celor care au iniţiat programul AA şi a celor care au murit din cauza alcoolului. După ”rugăciunea seninătăţii”, pe care o poate rosti şi un ateu, pe rând, fiecare îşi spune numele, dacă a băut sau nu de la ultima întâlnire, apoi povestea.

Constantin spune că primul contact cu alcoolul a fost în copilărie, când i s-au dat câteva picături să guste şi a descoperit că din timid devine încrezător şi vorbăreţ. I-a plăcut starea asta şi de pe la 14-15 ani a început să o repete. Un tată alcoolic, sărăcia, timiditatea l-au făcut să fie paria copiilor. ”Cu alcool prindeam curaj şi mă simţeam egalul lor. La 17 ani, căutam ocazional stările de bine. Cu timpul, cantitatea de alcool şi perioada de consum au început să crească, până a devenit obişnuinţă”, rememorează Constantin. Au început să apară şi problemele: mahmureala, întârzierile şi lipsa de la serviciu, întreruperea studiilor, dar nu s-a alarmat. La 30 de ani bea zilnic. Fără alcool nu mai funcţiona. Familia suferea şi, la insistenţele soţiei, s-a internat de 11 ori la dezalcoolizare. Se refăcea, avea perioade de abstinenţă - cea mai lungă de 8 luni, după care o lua de la capăt.

Constantin: ”Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”

Prima doză, la ora 6.30. Urmau cele ”de întreţinere”, în timpul serviciului, astfel că până la amiază avea un litru de votcă băut. Spune că, şi în aceste condiţii, la slujbă a ţinut lucrurile sub control.

În familie, însă, nu a reuşit. Soţia a plecat la unul dintre copii. Fiul lui este alcoolic, dar el nu-l poate ajuta pentru că tânărul refuză să accepte că are o problemă şi să discute despre asta. ”Cei care spun că pot rezolva singuri se înşală. Nu poţi să faci nimic cu voinţa, este o boală pentru care ai nevoie de ajutor, dar alcoolicul nu înţelege că este bolnav. Voinţa îmi era anihilată de primul pahar”, afirmă el. După pensionare, un an nu a băut. A făcut o depresie şi trei luni nu a ieşit din casă decât pentru a-şi cumpăra de mâncare. A avut două tentative de sinucidere. A fost găsit de soţie, dus la spital şi salvat. A început să citească despre alcoolism şi, cu sprijinul unui medic psihiatru, în 2001 a înfiinţat grupul Alcoolicilor Anonimi la Suceava. În data de 22 mai a.c. a sărbătorit cu suc, împreună cu colegii din grup, 15 ani de abstinenţă. ”Alcoolismul nu se vindecă niciodată. Sunt oameni care au recăzut după 40 de ani de abstinenţă. La grup ne povestim furiile, stările prin care trecem, intimităţi pe care nu le-am spus nimănui, niciodată. Suntem mai mult decât o familie, suntem prieteni. Ne întâlnim la grup de trei ori pe săptămână, iar duminica ieşim la o terasă, la o cafea. Nu e un test, trăim în societate. Şi noi nu spunem că n-o să mai bem niciodată. Azi nu beau. Mâine nu ştiu”, a spus Constantin.

Aurel: ”Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare”

Povestea lui de viaţă este în linii mari aceeaşi cu a lui Dorel, Emil, Aurel, Petre, Sorin, Cătălin şi Viorel. Dorel spune că în ultimul an de liceu a băut din curiozitate, apoi de plăcere. Fiu de dascăl la biserică, n-a avut contact cu alcoolul în familie şi a trebuit să ”muncească”, după cum spune el, ca să ajungă alcoolic. După a treia internare la dezalcoolizare, în 2001, medicul i-a recomandat să caute sprijin la AA. S-a dus abia în 2010 şi de atunci n-a mai băut. O abstinenţă pentru care nu s-a rugat niciodată, dar care i-a permis reintegrarea în familie şi societate. ”Nu am avut recăderi, am învăţat de la alţii”, spune el.

Aurel mărturiseşte că bea din fragedă tinereţe şi i-a plăcut efectul alcoolului asupra lui de prima dată; îi schimba complet starea emoţională. Şi-a ascuns consumul de toată lumea, n-a băut la slujbă, dar când ieşea ”rupeam uşa la cârciumi”. Prietenii şi i-a selectat în funcţie de consumul de alcool. Pe cei neconsumatori i-a pierdut, nu i-a mai frecventat. ”Nu mă îmbătam în fiecare zi, dar înainte de culcare tot beam câteva pahare. Familia mi-a forţat mâna să merg la dezalcoolizare. Patru internări am avut, dar după fiecare ieşire am băut. N-am înţeles că sunt bolnav. După a patra, am încercat să mă opresc şi am văzut că nu pot, că nu pot trăi fără alcool. N-am avut niciodată încredere în soluţii de tipul Alcoolicilor Anonimi, credeam că trebuie să fii religios ori să ai voinţă. Aici am văzut că nu trebuie să te lupţi cu alcoolul, nici să fii religios. Doar să accepţi că ai nevoie de ajutor şi să accepţi ajutorul. De când am venit aici nu am mai băut şi sunt 8 ani”, a povestit Aurel.

Emil: ”De pe şantier veneam direct la AA. Am 8 ani de abstinenţă”

Emil şi-a văzut tatăl beat seară de seară. El s-a îmbătat prima dată la 8 ani. Prin căsătorie, a intrat tot într-o familie de băutori profesionişti. Moartea soţiei a jelit-o cu tata socru, cu alcool din belşug. S-a recăsătorit, iar noul socru a fost pe acelaşi tipar. Emil bea acasă, bea pe şantier, în drumul de la şantier spre casă, permanent. A continuat să bea şi după ce soţia l-a ameninţat că divorţează. Şi după ce a jurat de câteva ori că nu mai bea, la biserică. După două internări fără efect, a venit la Alcoolicii Anonimi. ”Din prima zi, am spus că aici e locul meu. N-am mai lipsit nici o zi. De pe şantier veneam direct la AA, indiferent că eram flămând, ud de ploaie. Am 8 ani de abstinenţă şi viaţa mi s-a schimbat radical în bine”, spune Emil.

Petre nu se poate lăuda cu abstinenţă neîntreruptă. A venit la AA din toamna anului 2001, după o internare la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc. ”Îmi era ruşine să vin aici. Ideea mea era că nu sunt chiar alcoolic. După 5 ani, am avut o perioadă de recăderi, dar cu perioade de abstinenţă din ce în ce mai lungi. Am revenit imediat la grup şi n-am găsit niciodată un motiv plauzibil pentru recădere. Acum am două luni de când nu am mai băut. E plăcut să te lauzi cu abstinenţă îndelungată”, afirmă Petre zâmbind.

Poartă mereu în buzunar ”medalia de 24 de ore”, care certifică faptul că în ultimele 24 de ore nu a consumat alcool. O atinge din când în când, spune că îi dă încredere că poate merge mai departe pe acest drum. Vorbeşte şi despre imaginea alcoolicilor în societate. ”La noi este încă o ruşine să vii la Alcoolicii Anonimi. Lumea nu ştie că alcoolic anonim este alcoolicul abstinent, nu cel care doarme în şanţ. Nouă nu ne este ruşine că suntem aici, e clar că avem o problemă şi vrem s-o rezolvăm. Noi suntem pe drumul cel bun. Problema este la cei care nu acceptă că au această boală şi se pierd”, afirmă Petre, care explică anonimatul celor din grup ca o garanţie a încrederii pentru nou-veniţi: ”Nu trebuie să ştie nimeni că vii la AA, iar ceea ce se discută în cadrul grupului rămâne aici”.

Viorel: ”De la ultima întâlnire am consumat alcool”

Printre cei recuperaţi în AA se numără şi Sorin şi Cătălin. Sorin este abstinent din 2006, cu o recădere de două săptămâni, la un an după ce a început frecventarea grupului. Cătălin a început ca băutor de weekend şi a ajuns consumator zilnic. În 2006, după o beţie cruntă, şi-a spus că are o problemă cu alcoolul, pe care trebuie s-o rezolve. A venit cu maşina firmei direct la AA. După o abstinenţă de un an şi opt luni, a recăzut. Un an şi jumătate a fost dominat din nou de alcool. Din iulie 2010 este abstinent. ”Am făcut facultatea şi un master, dar nu reuşeam nimic dacă nu renunţam la alcool. Chiar înainte de a veni aici, m-a invitat cineva la un pahar şi am refuzat fără nici o problemă”, a spus mândru Cătălin.

Mai puţin norocos este Viorel. ”De la ultima întâlnire am consumat alcool. De Constantin şi Elena am acceptat să beau. Şi când aţi fost voi la Cluj, am băut şi o bere şi nu am spus la grup. V-am minţit pe voi şi m-am minţit şi pe mine că nu este o problemă că am băut. Aş fi avut 10 luni de când n-am consumat”, a mărturisit el. În urmă cu 4 ani, a avut o abstinenţă de 10 luni. De atunci, la 6 luni tot a avut recăderi. ”Am făcut doar primul pas din cei 12 pe care trebuie să-i facă un alcoolic. Am conştientizat că am o problemă. Vin în continuare la grup şi sper să o rezolv”, declară încărcat de sentimente de vinovăţie Viorel. Este încurajat şi susţinut de colegi, care îi spun că după recăderi, prin revenirea imediată la grup, duce abstinenţa mai departe, iar reintegrarea în program se face foarte repede. Se prind toţi de mâini şi spun o rugăciune pentru linişte interioară şi îşi urează unul altuia ”abstinenţă senină”. Constantin a primit medalia de 15 ani de abstinenţă. Viorel şi Petre o strâng în mâini pe cea de 24 de ore.

Grupul Alcoolicilor Anonimi din Suceava poate fi contactat la adresa de e-mail speraasv@yahoo.com. Mai multe informaţii despre AA şi AA Suceava se găsesc pe pagina www.alcooliciianonimi.ro.

Medalii de abstinenţă

Primul medalion de marcare a abstinenţei a fost purtat de unul dintre fondatorii grupului AA, Clarence H. Snyder, din Cleveland, care a băut pentru ultima oară în data de 11 februarie 1938. În medalionul de argint pe care îl purta a făcut câte o gaură pentru fiecare an de abstinenţă. Medalionul a avut 46 de găuri.

Sora Ignaţia, o călugăriţă, a fost prima persoană care a folosit un medalion la Alcoolicii Anonimi. Ea dăruia beţivilor care aveau 5 zile de nebăut, după ce plecau din spital, un medalion cu Sfânta inimă a lui Iisus Hristos, spunându-le că acesta reprezenta un angajament către Dumnezeu, către AA şi recuperare, şi că dacă aveau să bea, atunci aveau responsabilitatea de a-i returna înainte medalionul.

Practica de a dărui medalioane cu ocazia unor zile speciale de abstinenţă este atribuită Grupului Elmira, New York, în 1947. Sărbătorirea aniversării vine de la Grupul Oxford, ei sărbătoreau renaşterea spirituală. Membrii AA au ales ca zi aniversară ziua când au băut pentru ultima oară.