Organizare

Prefectura își întărește compartimentul juridic și de control al legalității actelor

Constantin Harasim: „Vom fi și mai exigenți pe controlul legalității documentelor și vom verifica inclusiv la primării dacă ne-au trimis toate documentele”
Constantin Harasim: „Vom fi și mai exigenți pe controlul legalității documentelor și vom verifica inclusiv la primării dacă ne-au trimis toate documentele”

Prefectura județului Suceava își va întări compartimentul juridic și de control al legalității actelor emise de administrațiile publice locale. Prefectul Constantin Harasim a declarat în cursul zilei de ieri că această reorganizare este necesară în condițiile în care juriștii care se ocupă în momentul de față de verificarea legalității actelor au un volum foarte mare de muncă. Harasim a arătat că necesitatea suplimentării numărului de juriști pentru controlul legalității actelor a fost evidențiată și de reprezentanții Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care în perioada 2 – 12 iunie au verificat activitatea Prefecturii Suceava.
„La finalul verificărilor nu au fost semnalate aspecte majore, activitatea instituției fiind apreciată pozitiv. Activitatea a fost apreciată ca fiind bună, la nivelul notei 9. În general s-a analizat activitatea serviciilor din Prefectură și urmează să ne reechilibrăm forțele pentru a asigura niște încărcări mai corecte de sarcini pe fiecare angajat”, a declarat Constantin Harasim. El a precizat că cel puțin doi juriști vor fi transferați la serviciul pentru verificarea legalității documentelor. Prefectul a arătat că fiecare dintre actualii juriști din acest serviciu trebuie să verifice actele de la 27 de unități administrativ teritoriale.
Constantin Harasim a mai spus că odată cu suplimentarea numărului de juriști la serviciul respectiv, Prefectura va fi și mai exigentă în privința controlului legalității documentelor. „Vom fi și mai exigenți pe controlul legalității documentelor și vom verifica inclusiv la primării dacă ne-au trimis toate documentele. Mai trebuie spus că noi receptăm această zonă a serviciului de control al legalității ca fiind una de risc, în condițiile în care volumul de muncă este foarte mare, și din acest motiv este nevoie de o întărire a acestui compartiment”, a afirmat Constantin Harasim.
Nu în ultimul rând, el a precizat că în decurs de o lună, Prefectura Suceava va primi raportul final întocmit de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, în care vor fi prezentate toate disfuncționalitățile constatate, dar și măsurile care trebuie întreprinse pentru înlăturarea acestora și eficientizarea activității.

Recomandări

Aproape 100 de percheziții în județ, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Polițiștii rutieri au oprit de la circulație zece mașini de transport, unele cu licență, dar cu nereguli, altele pirat

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au fost angrenați, pe 10 iunie, într-o amplă acțiune de control
Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au fost angrenați, pe 10 iunie, într-o amplă acțiune de control