Gara Suceava (Burdujeni) a fost dotată recent cu opt camere video care asigură o securitate sporită, atât la peron, cât şi în sala de aşteptare. Camerele video au fost plasate în zone care să asigure imagini relevante în cazul unor anchete ale poliţiei, fiind acoperită cea mai mare parte a sălii, dar şi intrările laterale, pe peron, pe lângă clădire, zone aparent mai ferite, care au fost alese adesea de cei care au comis o contravenţie sau o infracţiune.
Poliţiştii de la Serviciul Judeţean Transporturi Suceava au făcut numeroase solicitări către Regionala CFR Infrastructură Iaşi cu privire la necesitatea amplasării unor camere video în cea mai importată gară a Sucevei, însă toate cererile au rămas fără răspuns până în luna mai a acestui an. În primă fază poliţiştii au cerut 40 de camere video, cele opt camere funcţionale acum fiind practic un prim pas spre normalitate.
Situaţia anormală a fost semnalată şi de Monitorul de Suceava, în luna februarie a acestui an. Scriam atunci că gara principală a Sucevei este una din puţinele staţii CFR importante din ţară care nu au nici o cameră video funcţională. La gara din Iaşi, de exemplu, există de multă vreme un sistem cu 40 de camere video.
În solicitările transmise către Regionala CFR Infrastructură Iaşi poliţiştii arătau că un sistem video este necesar în condiţiile în care Gara Suceava are cel mai important trafic la nivel de judeţ, iar de multe ori s-ar putea obţine informaţii importante în probarea unor activităţi infracţionale.
Solicitări similare, privind sisteme de supraveghere video, au fost transmise către Regionala CFR Iaşi şi cu privire la Gara Câmpulung Moldovenesc şi Gara Vatra Dornei Băi.