Ion Siminiceanu, omul înnăscut pentru a trăi frumos

Aflu îndurerat că ne-a mai părăsit un om: Ion Siminiceanu (n. 18.02. 1930, în Corni). O personalitate, un ctitor, care a durat, în goana vieţii, manifestări culturale de prestigiu, precum Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” sau Concursul Naţional de Interpretare „Lira de Aur”, dar şi zidiri temeinice, precum biblioteca Universităţii din Suceava sau cele 12.000 de apartamente din Zamca, George Enescu, Areni şi Cuza Vodă, ale mandatului său de primar al Sucevei.

Ion Siminiceanu ne-a fost dascăl, ne-a fost rector, ne-a fost lider cultural cu remarcabile realizări, ne-a fost primar, ne-a fost ambasador şi, mai presus de toate, ne-a fost un exemplu de demnitate şi de umanism. A fost comunist pentru că în comunism i-a fost dat să pornească pe drumul primejdios al vieţii, dar dacă toţi comuniştii ar fi fost precum Ion Siminiceanu, atunci orânduirea aceea nu ar mai fi căzut vreodată.

Filosof, şi prin formaţia universitară, şi prin atitudini faţă de viaţă, Ion Siminiceanu s-a întors cu capul sus în Suceava, în 1990, după ce-şi terminase mandatul de ambasador în Cuba, intenţionând să scrie o carte. Trăise intens, avea ce mărturisi.

Ion Siminiceanu, omul înnăscut pentru a trăi frumos, păşeşte în amintire. Ar trebui să ridicăm ochii spre cer şi să băgăm de seamă că s-a mai ivit o stea, aşa cum se întâmplă de veacuri, atunci când un om-om se întoarce în veşnicie. Fie-ţi senină odihna, domnule Ion Siminiceanu!

(I. D.)