Școala gimnazială din comuna Capu Codrului a sărbătorit, la finele săptămânii trecute, 125 de ani de la înfiinţare, evenimentul fiind marcat prin momente artistice organizate de elevi, lansarea unei reviste şcolare şi dezvelirea unei plachete comemorative.
Evenimentul s-a concentrat pe momentele artistice organizate de foşti şi actuali elevi ai şcolii. Astfel, Cristiana Romanescu, Bianca Ungureanu, Cătălina Rotaru (foste eleve ale şcolii), Adrian Vaman şi Ştefan Ungureanu (actuali elevi ai şcolii) au susţinut momente muzicale, în timp ce elevii coordonaţi de profesorul Adina Orhean au pus în scenă, printre alte momente, şi „Procesul literar al lui Nică” (adaptare după „Amintiri din Copilărie” de Ion Creangă) şi „Luceafărul”, de Mihai Eminescu, chemat din sferele înalte ale inspiraţiei, printr-o recitare integrală.
Copiii de clasa I ai şcolii, îndrumaţi de profesorul învăţător primar Anca Vultur, alături de cei pregătiţi de Roxana Enache, au dus bucuria pe ritmuri de dans, un alt moment fiind pregătit de corul şcolii, coordonat de profesorul Adrian Olari.
Directorul şcolii, Mircea Constantin Mihăilă (fost elev al şcolii), a prezentat o statistică a elevilor, de-a lungul unei istorii începute în 1890.
Printre altele, la şcoala din localitate au făcut primii paşi în viaţă doi miniştri, 17 directori de întreprinderi, 10 ofiţeri cu funcţii de conducere în armată şi poliţie, doi preşedinţi de consilii judeţene, patru primari, doi diplomaţi, patru pictori, doi solişti de operă, un poet şi un actor.
În cadrul evenimentului a fost lansat şi un număr omagial al revistei şcolii, „Freamăt de codru”, şi a fost dezvelită şi sfinţită o plachetă comemorativă care a marcat cei 125 de ani de istorie a unităţii de învăţământ.
La manifestările organizate duminică, 7 iunie, au participat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, profesor Gheorghe Lazăr, adjunctul său, prof. Cristina Teodorovici, inspectorul şcolar prof. Eleonora Bulboacă şi inspectorul şcolar prof. dr. Constantin Tiron, ultimul fost elev al şcolii.
Colectivul Şcolii Gimnaziale Capu Codrului a ţinut să transmită mulţumiri celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, sponsori şi părinţi.