Zeci de copii sărmani lăsaţi în stradă din cauza birocraţiei

Nu au telefoane de ultimă generaţie, de fapt, nu au deloc, nici haine scumpe, de la mall, dar au ceva mult mai de preţ, ce banii nu pot cumpăra. Au prieteni. Tăcuţi, cu ochii mari, întrebători, dar cu zâmbetul pe buze, zeci de copii sărmani se adună zilnic într-o clădire din Vatra Dornei, unde, de mai bine de un an de zile, primesc zilnic o masă caldă, cu bucate gustoase, săţioase, preparate cu drag, dar şi cu multe eforturi, de o mână de oameni care au răspuns unei chemări şi unui îndemn biblic – acela de a-ţi ajuta aproapele.

Cel care a făcut această chemare, nu doar către ei, ci către toţi oamenii cu suflet pe care i-a întâlnit, cărora le cere pe şleau, fără ocolişuri, să sprijine cum pot o cauză nobilă, dar căreia i se pun fel de fel de piedici, culmea, din partea statului care trebuie să îşi protejeze cetăţenii, este un preot militar, pensionar, care şi-a pus credinţa şi puterea de convingere în slujba unei misiuni mai grele decât una de pe front – să facă o lume mai bună. Nu pentru el, ci pentru copiii care au nevoie de ajutor pentru a avea un start mai bun în viaţă.

După ce a pus pe picioare căminul de copii de la Podu Coşnei, unde le-a oferit o casă câtorva zeci de suflete sărmane, „culese” de pe străzi, după ce au fost abandonate de familie sau care se confruntau cu situaţii critice – orfani, cu părinţii în închisoare, etc, preotul Mihai Negrea s-a gândit că de ajutor au nevoie mult mai mulţi copii, pe care, din păcate, nu avea unde să-i mai aducă, toate locurile fiind deja ocupate.

O casă minunată, dar cu camerele goale

Aşa a ajuns să se extindă cu misiunea sa de ajutorare în Vatra Dornei, unde, sprijinit de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a luat în administrare o clădire lăsată în paragină de aproape un deceniu şi în nici două luni şi jumătate, cu sprijinul prietenilor, a transformat-o într-o casă pentru copii.

„Pe 1 iunie s-a împlinit un an de când i-am dat drumul. De atunci ne-am blocat aşa. Avem acreditarea, dar nu şi licenţa. Avem 18 camere cu câte două şi trei paturi, care stau goale, când sunt atâţia copii care dorm în gară. În schimb le dăm hrană, haine, rechizite, medicamente...Anul trecut le-am dat 68 de biciclete, donate aici. După aceea o lună de zile am tremurat pentru ei, nu cumva să iasă cu ele în drum să-i calce maşina”, spune părintele Negrea, cu glasul uşor tremurat, de emoţie.

A fost mai uşor să refacă o clădire lăsată în paragină decât să obţină o bucată de hârtie care să-i dea voie legal să îngrijească acei copii, pe care oricum îi are în grijă.

În fiecare zi, 70 de copii, unii de o şchioapă, alţii deja liceeni, merg să primească o masă caldă, gustoasă, la cantina centrului social înfiinţat în fosta „Casa Vladimir”, cum îi spun cei din Dorna frumoasei clădiri care ar putea adăposti 52 de copii, pentru care au fost amenajate camere spaţioase, frumoase, dotate cu tot ce le-ar trebui.

Pentru că legile actuale nu-i dau voie să le ofere acest ajutor celor care au nevoie de un acoperiş deasupra capului, celor care ar dori să aibă un loc pe care să-l numească „acasă”, camerele stau goale. Dar limitările impuse de legile omeneşti, mereu perfectibile, nu l-au oprit din a le oferi ajutorul său, dar şi al prietenilor pe care a ştiut să şi-i apropie, copiilor nevoiaşi, dar şi bătrânilor rămaşi fără un sprijin.

Anul trecut, la 1 iunie, când a deschis larg uşile fostei „Case Vladimir” pentru copiii care au nevoie de un sprijin, a pornit de la 30 de copii cărora le asigura masa zilnică.

Acum a ajuns la 70, plus bătrâni şi handicapaţi.

„Avem de la copii de grădiniţă la copii care termină liceul. Copiii mari, de liceu, după ce vin şi mănâncă, iau la sufertaş mâncarea pentru bătrâni şi handicapaţi şi le-o duc acasă”, explică preotul Mihai Negrea sistemul de întrajutorare pe care l-a pus la punct apelând la bunăvoinţa celor din jur.

Peste tot are cunoştinţe la care merge şi cere ajutorul, pentru a-i putea ajuta apoi pe cei mici – la Arhiepiscopie, la protopopul de Câmpulung Moldovenesc, la preoţii din parohiile învecinate, la primarul din Poiana Stampei şi la cel din Vatra Dornei, la oameni de afaceri locali. Fiecare ajută cum poate, unii cu bani, alţii cu servicii, precum repararea gratuită a maşinilor cu care preotul face aprovizionarea necesară şi distribuirea hranei, zilnic, la aproape 120 de copii - 70 din Vatra Dornei, 47 la Poiana Stampei şi Podu Coşnei, acolo unde este biserica la care el slujeşte din 2006, unde a venit după ce şi-a încheiat cariera de preot militar la Unitatea de vânători de munte din Vatra Dornei.

Copiii pe care îi ajută oferindu-le zilnic o masă caldă ajută şi ei la rândul lor – unii duc mâncare acasă bătrânilor care nu se pot deplasa şi unor persoane cu handicap, alţii servesc la mesele din cantina amenajată la parterul "Casei Vladimir". Sunt tineri care au făcut specializarea „bucătar-ospătar” la Liceul Tehnologic "Vasile Deac" şi care ajută şi ei cum pot, pregătind mâncare şi ajutând la servitul mesei personalul care se ocupă zi de zi, fără oprire, de pregătirea bucatelor care ajung în faţa copiilor şi a bătrânilor luaţi în grijă.

„Am un an de zile de când lucrez doar cu voluntari, dar pentru licenţă îmi trebuie angajaţi. Şi mâine aş face aceste angajări, numai să am certitudinea că la sfârşitul lunii am cu ce îi plăti. Din donaţii şi sponsorizări abia plătim mâncarea copiilor”, spune cu mâhnire preotul Negrea, supărat că proiectul de ajutorare al copiilor s-a poticnit din cauza lipsei unei hârtii, licenţa de prestări servicii, care este condiţionată de angajarea unui număr de şase persoane care să deservească centrul social din Vatra Dornei.

„Nimeni nu a putut să îmi dea o sugestie cum să depăşim acest obstacol. Am umblat peste tot, am bătut la toate uşile, degeaba. Ajutaţi-mă, fraţilor, să intrăm în legalitate cu ajutorarea acestor copii. Tot ce fac este pentru ei. Eu sunt bătrân, mă pregătesc pentru ultimul drum, dar vreau ca aici să las lucrurile în regulă, să meargă mai departe!”, spune părintele Negrea, cu disperarea unui om care vede cum tot ce a clădit pentru a-i ajuta pe cei mici, pentru a le oferi un sprijin, pentru a le oferi umărul de care au nevoie a se sprijini când se simt singuri şi părăsiţi de toată lumea, riscă să se năruie din cauza obtuzităţii unui sistem în care important nu este rezultatul, ci existenţa unor bucăţi de hârtie.

Iar părintele Negrea are rezultate. Zilnic, 120 de copii nu stau lihniţi de foame, cu gândul la hrana pe care alţii o irosesc cu nepăsare, ci se pot concentra să înveţe, să meargă la şcoală, la liceu, unii chiar şi la facultate. Datorită lui, dar şi tuturor prietenilor care îi ajută, fiecare în felul său, aceşti copii au şansa de a se realiza în viaţă, de a îşi depăşi condiţia la care sunt condamnaţi de sărăcie, de lipsa unor oportunităţi în viaţă, de lipsa părinţilor sau de exitenţa unor părinţi care i-au dat uitării.

„Dacă nu obţin licenţa, fac aici casă de toleranţă. E mai uşor să faci aia decât să ţi se dea voie să ajuţi nişte copii”

Preotul care a făcut minuni pentru o mulţime de copii, dedicându-le zilele şi nopţile, bătrâneţea sa, în loc să se odihnească, după mai bine de 40 de ani de activitate, rămâne cu o mare supărare, aceea că nu a găsit ajutor să obţină licenţa de funţionare a centrului social pentru copii din Vatra Dornei.

Dacă pentru numeroasele cheltuieli care le implică activitatea sa – achiziţia de alimente, plata utilităţilor – apă, canal, apă de ploaie, electricitate, căldură, etc, a găsit sprijin când la Primăria Vatra Dornei, când la Poiana Stampei, când la protopopul de Câmpulung, Aurel Goraş, când la sponsori, cărora le trimite acasă dovada plăţilor făcute cu banii lor, pentru obţinerea licenţei are de trecut un obstacol greu, cel al salarizării personalului.

„Ca să angajez personal e nevoie bani, să am garanţia salarizării şi plăţii CAS -urilor. De unde să o am, că eu trăiesc din cerşit şi din sprijinul prietenilor. Ne-am blocat aşa. Am fost peste tot, şi la Protecţia Copilului, dar dau toţi din umeri. Aici e marea dramă, te fac să renunţi la toate. Dacă ar fi să fie luat de stat, pentru un copil s-ar cheltui minim 2.000 de lei lunar. Eu am spus să mi se dea doar 500 de lei de copil şi îi asigur mâncare, haine, cazare, îl port la şcoală – tot ce trebuie. Toţi strâng din umeri”, spune părintele, negru de supărare.

La cât de încăpăţînat este să răzbată, să le asigure un sprijin zecilor de suflete nevinovate care au nevoie de un cămin, părintele este decis să apeleze la o soluţie neortodoxă, dar care cu siguranţă ar atrage atenţia tuturor celor care ar avea puterea să schimbe ceva.

„Am pregătit o scrisoare deschisă către premier, în care îl întreb ce facem cu copiii ăştia. Sunt convins că el nu are habar de centrul ăsta din Dorna, dar are miniştri, secretari de stat, are directori la Protecţia Copilului... Dacă nu obţin licenţa, fac aici casă de toleranţă. E mai uşor să faci aia decât să ţi se dea voie să ajuţi nişte copii. E tot o formă de protecţie socială, aduni acele femei de pe drumuri, unde stau în ploaie şi frig şi le dai un acoperiş deasupra capului. Pun casă de marcat, chiar şi pentru ciubuc. Dacă pentru nişte copii amărâţi şi nişte bătrâni nenorociţi nu există o formă de a-i îngriji legal, nu văd altă soluţie”, răbufneşte „bătăiosul” preot, care spune că deja a pregătit un banner mare, pe care să îl pună pe clădire, cu noua „destinaţie” a clădirii pe care a renovat-o pentru a găzdui copiii, dar care stă goală de un an de zile.

Dacă nu i se permite să îşi continue munca de caritate cu voluntari, o soluţie ar fi ca salarizarea personalului necesar să fie asigurată de o altă entitate, fie ea administrativă, precum Consiliul Judeţean, fie una privată, precum un ONG. Deocamdată însă, frumoasa „Casă Vladimir” e pustie. Mai puţin la amiază, când 70 de copii vin aici să mănânce, să zâmbească şi să se împrietenească. Pentru că toţi au un prieten comun, care la rândul său are o mulţime de alţi prieteni, care le fac lor viaţa mai frumoasă.

Nemţii care renunţă la casele lor, pentru a ajuta copiii din Vatra Dornei

Aliaţi de nădejde ai părintelui Negrea în misiunea de ajutorare a copiilor nevoiaşi, şi nu doar a lor, s-au dovedit a fi membrii unei fundaţii umanitare din Germania, Huetti's Balkanhilfe.

Aceştia s-au implicat de la început în înfiinţarea acestui centru social pentru copii, convinşi că tot ce aduc ajunge la cei care au nevoie.

„Anul trecut, în toamnă, s-a stabilit să vină în România. Au deja 108 transporturi făcute în România, dar unde au mers a doua oară nu au mai găsit ce au dus, de aceea au rămas dezamăgiţi. Un bun prieten de-al meu, preot catolic, i-a îndrumat aici. Au văzut copiii, s-au lipit de ei. Au venit foarte circumspecţi, au adus un baton de ciocolată, nişte biscuiţi. A doua oară au mai adus nişte mobilier, nişte haine, au mers prin sat. A treia oară şi-au văzut hainele pe copii şi pe bătrâni şi s-au lămurit că ce aduc ei se foloseşte exact în scopul în care au fost aduse.15 nemţi au venit anul trecut la inaugurarea căminului de copii şi au fost foarte încântaţi când au văzut că tot ce au adus era acolo, folosit pentru copii. Aşa au prins curaj”, povesteşte preotul Mihai Negrea.

Acum, trei familii de nemţi vor să vină cu totul în România, să se stabilească la Dorna, pentru a fi alături de copiii pe care vor să îi ajute şi în alte feluri, nu doar prin asigurarea hranei.

„Am trei familii de medici, nemţi get-beget, pe care le-am lămurit şi vin să se stabilească în România. Stomatologul este a patra generaţie de medici stomatologi din Germania. A vândut tot acolo, a cumpărat aparatură de ultimă generaţie să o aducă aici, pentru copii ăştia necăjiţi şi săracii din oraş. Deja îşi ridică casa şi se stabilesc aici. La fel o doctoriţă generalistă, prietenă de-a sa, care vrea să vină de asemenea. Le caut pământ acum, să aibă unde să îşi facă casă. Dacă vine şi ea sunt salvat”, spune Negrea, încântat că micuţii şi bătrânii pe care îi are în grijă vor putea beneficia de servicii medicale bune, fără să-i coste nimic.

Săptămâna trecută nemţii au venit şi au adus dotările necesare pentru două cabinete medicale – unul de stomatologie, în care au adus aparatură de 68.000 de euro şi unul de medicină generală, cu două aparate de ecografie.

„Presimt că iarăşi o să mă împiedic acum de atâtea autorizaţii câte se cer pentru funcţionarea acestor cabinete. Dar ar fi păcat, pentru că ce au adus ei acum nu ştiu câte spitale şi cabinete din ţară au în dotare”, mărturiseşte preotul, cu o umbră de îngrijorare.