Pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei a fost înregistrat la sfârşitul acestei săptămâni un dosar penal în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui anume Ionel Zancu, din comuna Stulpicani, acuzat că a tăiat ilegal aproape o sută de copaci.
Ionel Zancu, arată anchetatorii, lucra ca fasonator mecanic, iar în zilele de 11 şi 12 februarie 2014, „a tăiat fără drept, de pe picior, 96 arbori specia molid nemarcaţi de organele silvice, cu un volum de 89,741 mc și o valoare de 12.792,00 lei, după care a sustras materialul lemnos rezultat”.
Suprafaţa de pădure pe care s-au comis acele tăieri ilegale aparţine unui bărbat care deţine în total 3,11 hectare de pădure. Acesta a fost cel care a constatat la timp că hoţii s-au băgat cu drujbele în pădurea sa şi a anunţat poliţia.
Odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, procurorii au cerut judecătorilor să dispună confiscarea specială a bunurilor folosite la comiterea faptei sau a contravalorii acestora, respectiv un tractor auto forestier (TAF-ul cu care au fost transportaţi arborii), precum şi celelalte bunuri (motoferăstraie, etc.) folosite la doborârea arborilor.
Ionel Zancu a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori din fond forestier privat şi furt de arbori din fond forestier privat.