Procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuţă, primarul suspendat al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, şi omul de afaceri Constantin Babiuc rămân în arest la domiciliu până pe 3 iulie. După ce Curtea de Apel Cluj a decis săptămâna trecută să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atacat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Miercuri seară, magistraţii instanţei supreme au admis contestaţia, astfel încât cei patru rămân la casele lor şi pentru următoarele 30 de zile.
În paralel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să retrimită la Curtea de Apel Cluj dosarul în care Constantin Babiuc a solicitat ca soţia lui să poată veni la locuinţa lor din Rădăuţi, interdicţie stabilită luna trecută, în momentul în care afaceristul a ajuns în arest la domiciliu.
Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă şi Constantin Babiuc au ajuns în arest preventiv la scurt timp după ce procurorii structurii centrale a DNA le-au percheziţionat locuinţele şi i-au condus la audieri la Bucureşti. Se întâmpla în iunie 2014, ulterior mandatele de arestare preventivă fiind prelungite lună de lună.
La acea vreme, la audieri a fost chemat şi primarul din Rădăuţi, numai că procurorii au decis atunci să-l cerceteze în stare de libertate în calitate de suspect. Cu toate că i s-a cerut să nu influenţeze martorii din dosar, Aurel Olărean a încercat să scape de acuzaţii şi a vrut să-l şantajeze pe consilierul local Traian Andronachi. Acesta urma să voteze o hotărâre de Consiliu Local prin care primarul era exonerat de tergiversarea unui dosar, iar în schimb Aurel Olărean urma s-o menţină în funcţia de bibliotecar-şef pe soţia lui Andronachi.
Totul a ajuns la urechile procurorilor DNA, care pe 11 septembrie 2014 au venit la Rădăuţi din nou şi l-au ridicat pe Aurel Olărean, iar ulterior cererea de arestare preventivă a fost admisă.
Chiar dacă le-a fost înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu, cei patru au şi o serie de obligaţii pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a stipulat foarte clar, una dintre acestea fiind şi aceea de a nu lua legătura cu martorii din dosar.
În acest moment, dosarul se află în Cameră Preliminară la Curtea de Apel Cluj, o soluţie nefiind încă dată de judecător deşi de la ultimul termen de judecată au trecut mai bine de trei luni. De altfel, la termenul din februarie, magistratul de caz a ridicat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi cel mai probabil acum aşteaptă o soluţie la aceste probleme.
În afara celor patru persoane care au fost arestate preventiv în cursul anului trecut, în acest dosar au mai fost trimise în judecată alte opt persoane fizice, respectiv judecătoarea Daniela Mariana Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuţă, avocata Isabela Zorica Vega, fostul şef al Punctului Poliţiei de Frontieră Siret, Mihai Prelipcean, primarul din Marginea, Ioan Onufrei, două pensionare, Silvia Panţîru şi Maria Cociorvan, dar şi două persoane fără nici o ocupaţie, Victoria Ţîcşă şi Alina Ancuţa Solovăstru.
În cauză este inclusă ca inculpat şi persoana juridică SC Nikodemus Babiuc SRL, firmă ale cărei conturi sunt sub sechestru.