Câteva mii de copii însoţiţi de părinţi şi bunici au celebrat copilăria la Shopping City Suceava, în perioada 31 mai – 1 iunie, cu momente pline de distracţie şi premii surpriză.
Campionatul distracţiei a început duminică, atunci când şcolile din judeţul Suceava au adus în faţa publicului o varietate de programe artistice, constând în momente de dans, muzică, teatru sau recitare, în cadrul concursului de talente între şcoli intitulat generic ”Kinderela”. Cele mai bune momente au fost premiate de Shopping City Suceava cu vouchere cadou pentru şcolile participante. Locul 1 şi un cec cadou în valoare de 1.000 de lei au fost câştigate la Şcoala Gimnazială Nr. 11 „Miron Costin” din Suceava. Câştigătorii marelui premiu au dat dovadă de mult talent, creativitate şi carismă în prezentarea unor numere de dans modern, muzică uşoară, dans sportiv sau muzică populară, fiind coordonaţi de o comisie profesorală formată din director adjunct Dumitru Morar, prof. Raluca Alexa, prof. Maria Afanasov Bestiuc şi prof. Adrian Caliniuc.
Locul 2 şi un cec cadou în valoare de 800 de lei au fost câştigate de Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava, sub atenta îndrumare a profesoarei Isabela Apăvăloaie. Elevii s-au remarcat printr-o varietate de momente artistice, constând în dans, scenete de teatru şi muzică, numărul de dans ţigănesc extrem de dinamic şi colorat stârnind ropote de aplauze din partea publicului prezent la eveniment. Locul 3 şi un cec cadou în valoare de 500 de lei au fost câştigate de elevii Şcolii Gimnaziale Serbăuţi, coordonaţi de prof. Roxana Dragomir şi prof. Tatiana Baciu, care au adus în atenţia publicului o scenetă sub formă de şezătoare, îmbinând teatrul cu muzica, într-un mod spectaculos şi atractiv. Premiul special al juriului a ajuns la Şcoala Gimnazială Corocăieşti, care a surprins audienţa cu o piesă de teatru pe parcursul căreia cei mici au demonstrat bune abilităţi actoriceşti, cucerind publicul cu talentul şi umorul lor. În pregătirea programului artistic, elevii au fost coordonaţi de profesoara Luminiţa Dobrea.
Toţi copiii care au urcat pe scenă cu programe artistice au primit cadouri din partea partenerilor evenimentului: locul de joacă Cutezătorii, Alexandria Librării, Carrefour, Media Galaxy, Noriel, Coccodrillo, Evel Mod şi Animax din incinta centrului comercial, precum şi companiile Harivex, Adria şi Ferovali. În plus, fundaţia ANA a organizat o tombolă cu premii din oră în oră, fiind puse în joc trotinete şi o bicicletă pentru cei mici.
Distracţia a continuat şi pe 1 Iunie la Shopping City Suceava, cu programe artistice interpretate de elevii de la Şcoala Populară de Arte ”Ion Irimescu” din Suceava, precum şi teatru de păpuşi, cu piesa ”Hansel şi Gretel”, susţinut de trupa Centrului Cultural Bucovina. De altfel, luna iunie a debutat la Shopping City Suceava cu o expoziţie de reptile vii care a atras peste 1.500 de copii încă din prima zi, toţi cei prezenţi fiind fascinaţi de frumuseţea şi varietatea vietăţilor prezente în cadrul expoziţiei: şerpi piton, boa şi anaconda, broaşte ţestoase de apă şi de uscat, şopârle africane, peşti exotici, caimani şi iguane.
Pe parcursul celor două zile, copiii s-au bucurat de întâlniri cu mascotele preferate din desene animate: Minnie, Mikey, Daisy şi Donald, care au adus zâmbete pe buzele acestora, dar şi de jocuri cu baloane, sesiuni de face-painting şi ateliere educative şi de creaţie Kids City – art craft, realizate în parteneriat cu Alexandria Librării.
De Ziua Copilului, Shopping City Suceva s-a transformat într-un cadru de poveste, unde toţi copiii s-au bucurat de surprize şi momente de neuitat.