Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, în colaborare cu Palatul Copiilor Suceava, a organizat de Ziua Internaţională a Copilului, pe 1 Iunie, acţiunea caritabilă şi de socializare „Bucuria Copiilor”, la Casa de Tip Familial „Visătorii” din Fundu Moldovei. Prof. ing. dr. Ionel Vovciuc, de la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, a sprijinit financiar acţiunea caritabilă, achiziţionând dulciuri, produse de igienă personală, a procurat alimente şi televizoare de la oameni cu suflet pentru a le duce copiilor de la centrul din Fundu Moldovei.
Acţiunea a fost sprijinită de SC Oil D. Negru Company (Mitică Negru), profesorul universitar Radu Pentiuc, pr. Ionel Irimia de la Parohia „Sf. Înviere” din Suceava, Nicu Gheaţă, prof. Niculina Buraciuc şi alţi oameni de suflet care au răspuns apelului făcut de prof. dr. Ionel Vovciuc. Acţiunea a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc şi de voluntarii Luca Răscol, Cosmin Munteanu, Alex Ţibichi, Carmen Hapeci, Andreea Ocu, Florin Irimia, Teodora Simioniuc, Ionela Ilaşcă şi Mihaela Telescu.
Recomandări
Echipa de organizare, voluntarii Luca Răscol şi prof. Ionel Vovciuc au menţionat că „ni s-a interzis să pozăm sau să filmăm de către personalul de serviciu al centrului, dar în schimb voluntarii acţiunii au invitat copiii din centru la dans şi au împărţit daruri tuturor copiilor din centrul de la Fundu Moldovei. Facem apel către actuala conducere a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi recomandăm personalului de la centrul din Fundu Moldovei să-i înveţe pe copii să muncească, să-i înveţe şi să le permită copiilor să deprindă principii de viaţă independentă, ca după ce vor părăsi astfel de instituţii de ocrotire să ştie să muncească, să ştie să se descurce pe cont propriu”.
Organizatorii acţiunii vor să aducă la cunoştinţă actualei conduceri a DGASPC şi centrului de la Fundu Moldovei că Asociaţia „Euroactiv” Suceava este „furnizor de servicii sociale acreditat de către Ministerul Muncii prin Decizia de Acreditare nr. 637 / 22.05.2014 şi cu Certificatul de Acreditare seria AF, nr. 1122 şi suntem abilităţi să apărăm şi să monitorizăm drepturile copiilor şi tinerilor din întreg sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate”.
Concursul judeţean „Vocea Bucovinei”, sâmbătă, la Iulius Mall Suceava
Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 14:00, Asociaţia „Euroactiv” Suceava invită toţi elevii (trei secţiuni: învăţământ primar, gimnaziu, liceu) care au abilităţi vocale şi talent muzical la Concursul judeţean „Vocea Bucovinei”, care se va desfăşura la Iulius Mall Suceava, concurs avizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi sprijinit de Iulius Mall şi Auchan Suceava.