Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” demarează, în perioada 1 iunie – 15 octombrie, proiectul „Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi”, iniţiativă ce îşi propune să vină în sprijinul a 57 de persoane vârstnice, nevoiaşe, prin activităţi de recreere şi consiliere psihologică.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei, beneficiarii acestui proiect sunt vârstnici care nu au familie sau nu se află în întreţinerea nimănui, nu au venituri ori acestea sunt insuficiente pentru a se întreţine singuri, persoane care necesită îngrijire sau sunt supuse riscului de marginalizare socială şi însingurare, situaţie care intervine frecvent la persoanele de vârsta a treia.
Pentru a veni în ajutorul lor, proiectul „Alături de cei nevoiaşi şi suferinzi” implică două şedinţe lunare de consiliere psihologică a bătrânilor, la domiciliul acestora, vreme de trei luni.
Totodată, se vor organiza patru mese festive, „activitate care să-i scoată din mediul lor, să simtă că nu sunt uitaţi de societate, cu ocazia a diferite sărbători – 11 iunie, 2 iulie, 30 iulie şi 1 octombrie, când e Ziua internaţională a persoanelor de vârsta a III-a”, arată iniţiatorii acestui demers.
Potrivit acestora, ”se urmăreşte dezvoltarea sentimentului de toleranţă şi solidaritate prin conştientizarea publicului asupra problematicii persoanelor vârstnice cu dizabilităţi sau aflate în situaţii de risc. Vrem să stimulăm şi să facilităm accesul persoanelor vârstnice la viaţa socială, asigurându-le identitatea, demnitatea, autonomia şi siguranţa. Aceste activităţi vor contribui la creşterea încrederii în propria persoană, diminuarea fenomenului de marginalizare, dar şi la creşterea calităţii vieţii beneficiarilor”.
Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Suceava şi al Consiliului Local Suceava prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2015.
Înfiinţată în 2008, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” s-a implicat activ în numeroase campanii de strângere de produse alimentare şi bunuri, oferite persoanelor vârstnice.