Intenţia municipalităţii sucevene de a îmbunătăţi parcul auto al societăţii de transport public local, TPL, prin achiziţionarea a cinci autobuze noi, de capacitate mică, pentru acoperirea traseelor secundare, s-ar putea materializa săptămâna aceasta.
La licitaţia care a avut loc ieri a fost depusă o singură ofertă, din partea firmei Anadolu Automobile, cea care a adus săptămâna trecută la Suceava autobuzul electric cu care sucevenii au putut circula gratuit prin oraş timp de cinci zile.
Microbuzul propus spre achiziţie municipalităţii sucevene este unul creat special pentru transportul public în oraşe, printre dotările acestuia numărându-se instalaţii de încălzire şi aer condiţionat, dar şi rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.
Preţul de achiziţie al acestor modele de microbuze moderne se încadrează în bugetul alocat de municipalitate, încât, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii de eligibilitate care sunt verificate de comisia de licitaţie în zilele următoare, există posibilitatea contractării acestora în prima jumătate a lunii viitoare.