O autoutilitară Renault Kangoo, furată săptămâna trecută, în noaptea de marţi spre miercuri, din municipiul Suceava, a fost găsită abandonată în pădure, pe raza comunei Râşca. Acum două zile, sâmbătă, poliţiştii de la Postul comunal Râşca au fost sesizaţi că pe raza Districtului Silvic din localitate, în pădure, la circa 250 de metri distanţă de un drum forestier, se află un autoturism Renault Kangoo, care este abandonat şi nu prezintă urme de avarii. În scurt timp s-a stabilit că este vorba de maşina sustrasă din municipiul Suceava, din curtea fostului sediu al Biroului de Evidenţă a Populaţiei, de pe strada Oituz. Hoţii au forţat sistemul de închidere al maşinii, după care au găsit o dublură a cheilor de contact în torpedou.
Autospeciala este înmatriculată pe numele unei societăţi din Suceava dar era deţinută de un anume Cătălin P., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Rădăuţi.
Poliţia a constatat că autoutilitara este în stare de funcţionare şi nu a suferit avarii. Ancheta continuă pentru a se da de urma autorului sau autorilor.