Trei elevi din judeţ susţin examenul de bacalaureat mai devreme. Este vorba despre liceenii care sunt implicaţi în pregătirea pentru etapele internaţionale ale unor olimpiade, concursuri care necesită o pregătire suplimentară.
Sesiunea specială pentru olimpici a bacalaureatului 2015 se desfăşoară în perioada 16 -29 mai, tinerii susţinând în primele două săptămâni probele orale ale examenului maturităţii.
De la Colegiul "Alexandru cel Bun" Gura Humorului, Alexandru Silvestru Big susţine examenul mai devreme, elevul fiind calificat în lotul lărgit al Olimpiadei Internaţionale de Chimie, care va avea loc în Azerbaidjan, la Baku, în perioada 21-30 iulie 2015
Totodată, la începutul acestei luni, elevul a câştigat medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie „D.I. Mendeleev” din Erevan, Armenia.
În această perioadă susţine bacalaureatul şi Lorena Davidel, de la Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni. Eleva s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Geografie, competiţie care se va desfăşura pe 11 august, la Moscova. Pentru această etapă a concursului, Lorena va fi pregătită de profesorul Marcel Porof.
Teodora Solovan, de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, susţine bacul în această lună deoarece s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Lingvistică.
Potrivit calendarului, în perioada 22-23 mai, liceenii vor susţine evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Pe 25 mai va avea loc proba scrisă la limba şi literatura română, pe 26 mai - proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 27 mai - proba scrisă, la alegere, a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afişate pe 29 mai, iar în aceeaşi zi se depun contestaţiile.
Anul acesta, sesiunea specială a examenului de bacalaureat se va desfăşura la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Ciolpani, judeţul Ilfov.