Anchetatorii din Italia au anunţat ieri că au reuşit identificarea unei femei care a fost găsită fără suflare, pe marginea unui drum de la periferia oraşului Napoli, împuşcată în faţă de trei ori, trupul neînsufleţit fiind găsit miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.30, de un bărbat care trecea prin zonă. La câţiva kilometri, carabinierii au găsit maşina incendiată a victimei, un Fiat Punto făcut scrum. Autorităţile italiene au anunţat că victima este de naţionalitate română, se numeşte Mariana-Veronica Sologiuc şi avea 35 de ani. Primele informaţii au fost că victima ar fi din zona Gura Humorului.
Ulterior, însă, am aflat că există o tânără cu acelaşi nume, originară din satul Maidan, comuna Cacica. Acelaşi nume, aceeaşi vârstă. Respectiva ar fi plecată în Italia, de mai multă vreme, lăsând acasă un băieţel în vârstă de 4-5 ani, pe care îl cresc părinţii ei.
În urmă cu mai mulţi ani, suceveanca a fost trimisă în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, fiind acuzată de sclavie sexuală, într-un grup infracţional organizat condus de interlopi albanezi.
Confirmarea că aceeaşi Mariana-Veronica Sologiuc a fost ucisă în stil mafiot în Italia a venit aseară chiar de la autorităţile din Cacica. Deja părinţii tinerei primiseră îngrozitoarea veste şi, cu suflete sfâşiate de durere, încercau să vadă ce posibilităţi au să aducă trupul neînsufleţit acasă.
Presa din Italia: „Un ritual macabru preferat de mafioţi, un ritual pe care nici carbinierii nu şi-l pot explica”
Presa din Peninsulă scria ieri că victima a fost ucisă cu trei focuri de armă trase chiar în faţă. Gloanţele i-au distrus faţa. În apropierea cadavrului au fost găsite şi cele trei cartuşe de pistol, calibrul 7,65 milimetri.
Anchetatorii au identificat victima după amprente. Potrivit autorităţilor italiene, Mariana-Veronica Sologiuc administra un bar în Parete, o comună de lângă Napoli.
Motivul asasinatului este necunoscut până în prezent.
“Cert este că femeia a fost sechestrată înainte de a fi omorâtă şi aruncată pe marginea drumului. Victima a fost executată cu trei focuri de pistol în faţă, un ritual macabru preferat de mafioţi, un ritual pe care nici carbinierii nu şi-l pot explica. Atât de brutală a fost crima pe care o cercetează”, scria ieri pe site-ul publicaţiei Corriere de la Serra.
Trimisă în judecată în 2006, într-o reţea cu prostituate condusă de interlopi albanezi
În mai 2006, în cotidianul Monitorul de Suceava, scriam despre aceeaşi Mariana-Veronica Sologiuc, la acea vreme tânăra fiind trimisă în judecată de procurorii DIIOT, fiind acuzată că a păcălit trei sucevence că le duce în Italia, pentru locuri de muncă decente, însă victimele au ajuns să se prostitueze pe autostradă.
În rechizitoriul înaintat instanţei, anchetatorii arătau că inclusiv inculpata, care pe atunci avea doar 26 de ani, a fost prostituată în regiunea Napoli. Tânăra, divorţată, a fost trimisă în judecată pentru nu mai puţin de patru infracţiuni: aderare la un grup infracţional organizat, trafic de persoane, trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, precum şi a unui stat străin.
Fata de la ţară a ajuns prostituată cu relaţii în lumea interlopă italiană
Înainte de 2004 – arată procurorii DIICOT în rechizitoriul din 2006 - Mariana-Veronica Sologiuc a făcut mai multe drumuri în Italia, unde a practicat în cea mai mare parte a timpului prostituţia în zona oraşului Napoli. Cât timp a stat în Peninsulă, tânăra din Cacica a intrat într-o reţea organizată de trafic de persoane, ai cărei membri se ocupau în primul rând cu sclavia sexuală, afacere murdară de pe urma căreia scoteau sume fabuloase pe spatele unor femei obligate să se prostitueze. În noul ei anturaj, Mariana-Veronica Sologiuc s-a cunoscut mai bine cu doi fraţi albanezi, Armando şi Dulber Kuka. Despre cei doi, anchetatorii au aflat că au legături cu lumea interlopă italiană, lume în care a intrat astfel şi săteanca din Maidan. Şi pentru a-i convinge pe noii săi amici de „calităţile” ei, suceveanca a luat iniţiativa racolării unor tinere din România, în scopul exploatării lor sexuale în Italia.
„Fetiţe” pentru hotelul nepoatei din Italia
Prima victimă a fost o tânără din oraşul Gura Humorului, căreia inculpata, arătau anchetatorii, i-a spus că o poate ajuta să-şi găsească un loc de muncă decent în Italia, ca menajeră sau barman la un hotel aparţinând nepoatei sale. Deşi victima a refuzat iniţial, pe motiv că nu are banii necesari deplasării în Italia, a acceptat într-un final, după ce fosta prostituată s-a oferit să suporte personal cheltuielile. La 3 aprilie 2004, tânăra a ajuns în Italia, unde a fost aşteptată de Mariana-Veronica Sologiuc şi de unul dintre albanezi, Armando Kuka. Fata din Gura Humorului a fost dusă într-o locuinţă închiriată în localitatea Mondragone, unde, sub pretextul că trebuie să i se întocmească actele pentru angajare, i-a fost luat paşaportul. Două zile mai târziu, victima, împreună cu o altă tânără din Ucraina (pe nume „Lica”), a fost dusă de Sologiuc şi un italian (un anume „Mario”) în afara oraşului. Bărbatul le-a spus celor două că vor trebui să practice prostituţia, iar clienţii vor fi racolaţi de pe marginea drumului. Fetelor li s-a comunicat că toţi banii pe care îi vor scoate de pe urma partidelor de sex vor trebui predaţi Marianei Sologiuc. Iar dacă se împotriveau erau ameninţate cu bătaia sau chiar cu moartea.
Traficanta şi victima, colege de celulă
Tânăra din Gura Humorului plecată în Italia pentru o slujbă de menajeră a ajuns prostituată. După câteva zile petrecute în localitatea Mondragone, victima a ajuns să-şi racoleze clienţii în Frasignone, într-o săptămână câştigând aproximativ 500 de euro, bani ce i-au fost luaţi de traficanţi. În această ultimă localitate, în data de 12 aprilie 2004, victima şi inculpata au fost identificate de carabinieri şi conduse la sediul poliţiei. Aici, fosta prostituată, care cunoştea limba italiană, a dat date false de identitate, atât pentru ea, cât şi pentru fata din Gura Humorului. După ce au fost încarcerate, celor două li s-au întocmit decrete de expulzare pe identităţile false declarate. Victima a reuşit să ia legătura cu un prieten din ţară căruia i-a povestit tot ce i s-a întâmplat şi i-a cerut ajutorul, astfel reuşind să scape.
A fost martoră la asasinarea unei tinere şi a fost împuşcată în picior
Expulzată din Italia, Mariana Sologiuc a revenit în ţară, unde a continuat să racoleze victime, susţineau procurorii DIICOT Suceava în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată. Astfel, în scurt timp a intrat în legătură cu o altă tânără, tot din Gura Humorului, Mihaela M., şi cu aceasta aplicând acelaşi scenariu: i-a oferit un loc de muncă bine plătit în Italia, în hotelul nepoatei sale. Elegantă, stilată, săteanca de la Cacicaera acum o adevărată „doamnă”, Mihaela M. având încredere în vorbele traficantei, chiar dacă aceeaşi tânără mai fusese o dată traficată şi exploatată în Macedonia, fiind supusă unui regim de teroare. Ea le-a povestit procurorilor, la audieri, cum a fost împuşcată în picior de traficanţi, pe când încerca să fugă, şi cum a asistat la uciderea unei alte tinere aflate în aceeaşi situaţie.
Bătute cu sălbăticie
Cu toată experienţa terifiantă prin care a trecut, Mihaela M. a dat crezare promisiunilor traficantei şi a acceptat să plece „la muncă”, în Italia. Ba mai mult, ea a vorbit cu inculpata Sologiuc să o ajute şi pe o prietenă de-a ei, din oraşul Frasin, să-şi găsească un loc de muncă în Peninsulă. Cele două victime au ajuns la un interval de câteva zile în Italia, fiind preluate ca şi în primul caz de traficanţii albanezi. În locuinţa închiriată din Mondragone, unde au fost cazate sucevencele, a mai fost adusă o tânără româncă, o anume „Anca”. În scurt timp, cele trei au aflat care urma să fie adevăratul lor loc de muncă. În Italia a ajuns peste câteva zile şi Mariana Sologiuc, care a trecut ilegal frontiera de stat a României şi a mai multor state străine, întrucât avea interdicţie de folosire a paşaportului turistic. Deşi fetele i-au cerut explicaţii, traficanta le-a spus că nu au de ales şi că trebuie să se prostitueze, altfel urmând a fi bătute cu sălbăticie de albanezi. Sucevencele au fost convinse să întreţină raporturi sexuale şi după ce au văzut cum erau tratate alte tinere aduse pentru acelaşi lucru în Italia, acestea fiind lovite cu violenţă atunci când se împotriveau practicării prostituţiei.
Salvată de tată
Imediat când şi-a dat seama de ce i se întâmplă, una dintre victime a reuşit să-l sune pe tatăl ei, aflat în acea perioadă în Italia, povestindu-i prin ce trece. Bărbatul a venit în oraşul în care era sechestrată fiica sa şi le-a spus traficanţilor că dacă nu o eliberează îi va denunţa autorităţilor italiene. Cealaltă fată, Mihaela M., a scăpat ajutată de un alt cetăţean albanez. La data de 2 septembrie 2004, în timp ce se aflau la Roma pentru a cumpăra o tânără de naţionalitate română cu suma de 2.500 de euro de la un cetăţean din judeţul Constanţa, Mariana Sologiuc şi alţi doi cetăţeni albanezi au prinşi în flagrant şi arestaţi de carabinieri pentru ţinere în sclavie, comerţ cu sclavi şi sechestru de persoană. Deşi a fost eliberată aproximativ şase luni mai târziu şi avea obligaţia să părăsească Italia, Mariana Sologiuc a continuat să stea ilegal în Peninsulă. Ba mai mult, ea a început să o terorizeze cu telefoanele pe Mihaela M., pe care o ameninţa cu moartea, pentru că bănuia că ea fusese cea care o „turnase” autorităţilor italiene. Culmea, la un moment dat, traficanta i-a cerut tinerei să se revanşeze faţă de ea prin racolarea altor fete, pe care să le înşele prin aceeaşi metodă: locuri de muncă la hotelul nepoatei ei.
Victimele, scoase “la produs” în costume de baie, iar la sfârşit trebuiau să predea prezervativele nefolosite
Procurorii DIICOT Suceava au stabilit că toate tinerele obligate să se prostitueze erau transportate de albanezi cu autoturismele lor pe o autostradă între localităţile Log di Patria şi Giugliano (în apropierea oraşului Napoli), unde li se dădeau mai multe prezervative. În funcţie de numărul acestora, li se cereau la sfârşitul zilei banii câştigaţi şi prezervativele nefolosite, asta ca să nu-şi poată opri nimic din câştig. Anchetatorii arătau în documentele înaintate Tribunalului Suceava că victimele erau scoase la produs în costume de baie pentru a nu putea ascunde nici un ban. În perioada cât au fost obligate la practicarea prostituţiei, după cum au povestit la audieri, două dintre fetele traficate că au avut circa 10-15 clienţi pe zi, câştigând circa 1.000-1.200 de euro pe zi. Toţi banii ajungeau în buzunarele traficanţilor.
Nu a stat multă vreme la pușcărie
Pe portalul instanțelor de judecată nu apare și acel dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT Suceava, pentru a afla și finalitatea acelui dosar, mai exact dacă a fost sau nu găsită vinovată de judecători pentru acele infracțiuni de care o acuzau procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.
Cert este că, pe același portal, am găsit o informație din care reiese că Mariana-Veronica Sologiuc nu a stat prea mult în spatele gratiilor. A fost arestată în februarie 2006, iar pe 15 iunie 2007 Judecătoria Botoșani a dispus liberarea ei condiționată.
(22 mai 2015, 11:48:15