O bătrână în vârstă de 93 de ani a murit în noaptea de marţi spre miercuri, după un incendiu izbucnit la televizorul din camera ei.
Miercuri dimineaţă, în jurul orei 5.30, un localnic din Fundu Moldovei a sunat la 112, anunţând faptul că şi-a găsit bunica fără suflare, cel mai probabil intoxicată cu fum, după un incendiu izbucnit în camera ei.
Bătrâna a fost găsită căzută pe pardoseala din cameră, chiar în faţa uşii, fiind scoasă din încăperea plină de fum de membrii familiei.
Din păcate, rudele au constatat că bătrâna era decedată.
Cadavrul nu prezenta la o primă examinare exterioară urme de violenţă sau plăgi de vreun fel, fiind depus la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc, în vederea efectuării necropsiei.
În camera în care locuia bătrâna era fum în zona televizorului, care a fost distrus în urma incendiului, alături de obiectele de mobilier pe care era amplasat.
Nepotul victimei şi câţiva vecini au reuşit să lichideze incendiul, nefiind necesară intervenţia pompierilor. Aceştia din urmă au fost însă sesizaţi de poliţişti, pentru a se deplasa la faţa locului şi a constata cauza care a dus la producerea incendiului, cel mai probabil fiind vorba de un scurtcircuit ori o defecţiune la instalaţia electrică.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Fundu Moldovei până la lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul victimei.