Un copil în vârstă de şase ani a ajuns la spitalul din Rădăuţi şi ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava, după ce mama sa, din greşeală, i-a „tratat” răceala cu mai multe picături dintr-o substanţă toxică.
Nefericitul eveniment s-a întâmplat miercuri dimineaţă, pe raza comunei Marginea.
Minorul era uşor răcit, iar mama sa a găsit o sticlă pe care scria sirop de tuse şi i-a administrat mai multe picături din acel recipient.
La scurt timp, însă, copilul a început să se simtă şi mai rău, moment în care mama sa şi-a adus aminte că, în urmă cu o zi, a împrumutat de la o vecină soluție de curățat geamurile, soluţie pe care a pus-o chiar în acea sticlă, în care fusese mai demult sirop de tuse.
La spital, minorul a fost diagnosticat cu ingestie accidentală de substanță toxică, fiind sesizată şi poliţia despre caz, stabilindu-se însă că nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care minorul a ingerat acea substanţă, fiind vorba doar de o greşeală nefericită.