Agenţii postului de poliţie din comuna Hânţeşti au fost mutaţi din încăperile în care îşi desfăşurau activitatea, după ce, în mijlocul zilei, un perete al clădirii s-a prăbuşit pur şi simplu.
S-a întâmplat miercuri, în jurul orei 11.30, când zidul exterior al unui birou s-a surpat în totalitate, prăbușindu-se spre exterior.
Biroul respectiv era folosit ca spaţiu de depozitare şi, din fericire, nimeni nu a fost rănit. De asemenea, nu au fost afectate echipamente electronice şi calculatoarele din interiorul postului, care se aflau într-un alt birou a cărui structură nu a fost afectată.
Sediul postului de poliţie aparţine Primăriei Hânţeşti, primarul comunei, Daniel Olariu, fiind informat despre ce s-a întâmplat.
„Până vom reuşi să refacem acel zid, am decis mutarea poliţiştilor în alte două camere din acea clădire,imobilunde funcționează şi poșta şi un cabinetmedical”, ne-a declarat ieri primarul, explicând că pe timpul nopţii va fi asiguratun paznic în zona postului de poliţie.